Donald Trump este gata să reînnoiască alianța conservatoare SUA-Ungaria

Donald Trump este pregătit să reînnoiască alianța conservatoare cu premierul Ungariei, Viktor Orban.

Viktor Orban este unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Donald Trump în Europa. Administrația Trump a creat o relație mai strânsă între SUA și Ungaria. Luna trecută, de exemplu, cei doi s-au întâlnit în Florida. După aceea, oficialul maghiar și-a exprimat sprijinul pentru aliatul său. A spus atunci că numai el ar putea aduce pacea în Ucraina.

Un nou mandat prezidențial al lui Donald Trump ar putea facilita relațiile bilaterale SUA-Ungaria, chiar dacă Guvernul de la Budapesta a fost criticat de Casa Albă pentru relațiile sale cu Rusia și pentru întârzierea ratificării aderării la NATO a Suediei. În plus, în trecut, SUA au acuzat Guvernul de la Budapesta de restricționarea libertăților democratice, a libertății presei și a independenței sistemului judiciar.

„Aştept cu nerăbdare să lucrez îndeaproape cu prim-ministrul Orban din nou, când voi depune din nou jurământul în calitate de al 47-lea preşedinte al SUA. Viktor Orban este un om măreţ.

Ca preşedinte, am fost mândru să lucrez cu prim-ministrul Orban, apropo – un om măreţ, pentru a avansa valorile şi interesele celor două naţiuni.

Am combătut migraţia ilegală, ne-am protejat frontierele, am creat locuri de muncă şi ne-am apărat tradiţiile şi valorile iudeo-creştine”, a zis fostul președinte al SUA, relatează agenția de presă Reuters.

Donald Trump a făcut această afirmație în cadrul Conferinței pentru Acțiune Politică Conservatoare de la Budapesta, Ungaria, un eveniment organizat de conservatorii americani și aliații lor, fiind al treilea de acest fel în Ungaria.

Viktor Orban este considerat de unii americani de dreapta-radicală „un model” datorită politicile sale față de migrație, sprijinul acordat familiilor și conservatorismul creștin.

Viktor Orban se confruntă cu mai multe provocări

În cadrul acelui eveniment, Viktor Orban a reamintit că anul 2024 aduce alegeri în întreaga lume. Crede că forțele conservatoare ar trebui să depună eforturi pentru a contracara „hegemonia liberală”. Alegerile locale și cele europene ar putea fi cele mai dificile din cei 14 ani de mandat ai lui. Acum, economia maghiară se află în recesiune, un scandal de abuz sexual zguduie baza sa de susținere a valorilor familiale, iar un politician amenință să schimbe statu quo-ul.

Totuși, partidul politic Fidesz rămâne cel mai popular din Ungaria.