Zeci de mii la Gay Pride în Budapesta, interzisă de Guvernul Orban: „Libertatea și iubirea nu pot fi interzise!”

Zeci de mii de oameni au defilat sâmbătă pe străzile Budapestei, în cadrul marșului Gay Pride, în ciuda interdicției oficiale impuse de autoritățile maghiare. Evenimentul a marcat un moment de rezistență civică într-un context de regres dramatic al drepturilor LGBTQ+ în Ungaria, stat membru al Uniunii Europene.

Organizatorii au anunțat pe Instagram participarea a „câtorva zeci de mii” de persoane, în lipsa unei estimări oficiale. Jurnaliști prezenți la fața locului au confirmat că piețele și bulevardele de pe traseul marșului erau pline.

Sub un soare arzător, coloana a pornit în jurul orei 15:00, ora locală, din apropierea Primăriei Budapestei, care flutura steaguri curcubeu. Participanții au transmis mesaje clare de susținere a drepturilor fundamentale.

„Sunt mândru că sunt gay şi mi-e foarte frică că Guvernul vrea să ne înjosească. Sunt foarte surprins că este atât de multă lume”, a spus Zoltan, 66 de ani, aflat la primul său marș al mândriei.

Pe pancarte se putea citi mesajul „Libertatea și iubirea nu pot fi interzise!”, în timp ce atmosfera a rămas pașnică, deși poliția a supravegheat discret desfășurarea.

Orban evită represiunile vizibile, dar amenință cu sancțiuni

În ciuda interdicției oficiale, Guvernul premierului Viktor Orban a evitat confruntările directe. Forțele de ordine nu au intervenit, însă autoritățile au avertizat că participanții și organizatorii ar putea suporta consecințe legale.

Camere de supraveghere instalate de-a lungul traseului ar putea fi folosite pentru recunoaștere facială, iar amenzile pot ajunge până la 500 de euro. Organizarea sau încurajarea participării la un eveniment interzis poate fi pedepsită cu până la un an de închisoare.

viktor orban
SURSA FOTO: Faceboo/Viktor Orban

Analistul politic Daniel Mikecz susține că „această procedură are scopul să intimideze oamenii”, amintind că interdicția contravine tratatelor europene asumate de Ungaria la aderarea din 2004.

Potrivit Guvernului, aceste măsuri sunt motivate de dorința de a-i proteja pe minori de expunerea la „homosexualitate și transsexualitate”, invocându-se „interesul superior al copilului”. În martie, Parlamentul a adoptat o lege care interzice explicit reuniunile de acest fel, completată de o modificare constituțională.

Solidaritate internațională și opoziție locală

Sprijinul pentru Pride-ul interzis a venit din întreaga Europă. 33 de state au exprimat susținerea pentru manifestație, iar cel puțin 70 de eurodeputați și-au anunțat prezența.

„Nu vom tolera ca Viktor Orban să destructureze proiectul european și să calce în picioare drepturile fundamentale”, a declarat europarlamentarul francez Raphaël Glucksmann, solicitând UE să „pună stop” acestor derapaje.

„Nu este vorba doar despre a-i reprezenta pe homosexuali, ci despre apărarea drepturilor poporului ungar”, a spus Akos Horvath, student bisexual de 18 ani, care a călătorit două ore pentru a participa.

Organizatorii și primarul ecologist al Budapestei, Gergely Karácsony, au refuzat să renunțe, invocând faptul că evenimentul este unul municipal, care nu necesită autorizație specială.

Totuși, nu au lipsit contramanifestațiile. Grupuri de extremă dreapta au primit aprobare să defileze în aceeași zonă și au instalat o cruce în fața punctului de plecare.

 „Este dezgustător, a devenit o lume a exhibării”, a declarat Katalin o localnică, aflată printre criticii Pride-ului.

De la progresism la autoritarism

Ungaria era, până nu demult, una dintre cele mai progresiste țări din regiune în privința drepturilor LGBTQ+. Homosexualitatea a fost dezincriminată încă din anii ’60, iar parteneriatul civil între persoane de același sex este recunoscut din 1996.

Dar revenirea la putere a lui Viktor Orban, în 2010, a însemnat o virare treptată către „iliberalism”.

Înaintea alegerilor legislative de anul viitor, premierul pare să urmeze o rețetă testată: mobilizarea electoratului prin polarizarea societății, inclusiv pe teme sensibile precum imigrația sau drepturile LGBTQ+.

„Viktor Orban folosește, înainte de alegeri, o rețetă dovedită, prin generarea unui conflict”, afirmă Daniel Mikecz. „Polarizarea societății în problema imigrației a funcționat bine”, adaugă analistul.

În pofida climatului politic ostil și a riscurilor legale, marșul de sâmbătă de la Budapesta a fost o demonstrație impresionantă de curaj civic și solidaritate internațională, cu ecouri puternice în întreaga Uniune Europeană.