Un stat interzice nunțile. Se schimbă regulile din cauza pandemiei de coronavirus

Un stat interzice nunțile. Se schimbă regulile din cauza pandemiei de coronavirus
Publicat de Vlad Dima la 13 septembrie 2020, 10:05

Se schimbă regulile din cauza pandemiei de coronavirus. Creșterea numărului de infextări a dus la dezizii radicale. În timp ce în unele stat măsurile au fost relaxate, altele au interzis chiar și nunțile.

Cel mai mare oraş din Turcia, Istanbul, a dispus sâmbătă interzicerea nunţilor şi a ceremoniilor aferente organizate pe ambarcaţiuni, în Strâmtoarea Bosfor, şi a suspendat totodată toate concertele şi festivalurile în aer liber ca urmare a creşterii numărului de cazuri de COVID-19, scrie Agerpres.

Biroul guvernatorului oraşului Istanbul a indicat într-un comunicat că această decizie a fost luată pentru o mai bună gestionare a riscului pandemic prin asigurarea distanţării fizice.

Nu se respectă restricțiile

În prima parte a zilei de sâmbătă, ministrul turc al Sănătăţii, Fahrettin Koca, a îndemnat locuitorii din Istanbul să respecte cu stricteţe măsurile impuse în contextul pandemiei de COVID-19, precizând că la 11 septembrie numărul pacienţilor infectaţi a fost aproape dublu faţă de cel al cazurilor de luna trecută.

Koca a anunţat prin intermediul contului său de Twitter că numărul pacienţilor din acest oraş aflaţi în stare gravă a crescut cu 42% în luna august.

”Astăzi, am suplimentat echipele noastre cu 34%. Să respectăm măsurile împreună”, a adăugat ministrul.

Guvernatorul din Istanbul, Ali Yerlikaya, a declarat anterior că în total 642 de unităţi patrulează în oraşul cu o populaţie de peste 16 milioane de locuitori pentru depistarea rapidă a cazurilor de infectare cu boala COVID-19.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.