Un pensionar a obținut anularea CASS din pensie. Care este procedura. Cât de realist e demersul pentru ceilalți vârstnici

Un pensionar a obținut anularea CASS din pensie. Care este procedura. Cât de realist e demersul pentru ceilalți vârstnici

SURSA FOTO: colaj foto Capital.ro / Dreamstime - asigurare de sănătate, CASS

Publicat de Iulian Luca la 15 decembrie 2025, 10:37

Aplicarea contribuției CASS pentru pensiile mai mari de 3.000 de lei a stârnit numeroase controverse. Un caz recent arată că, în anumite condiții, plata poate fi anulată, însă situația nu este una general valabilă.

Cum a reușit un pensionar să anuleze plata CASS din pensie

Un pensionar român stabilit în Germania a reușit, după mai multe luni de demersuri administrative, să obțină sistarea reținerii contribuției la asigurările sociale de sănătate din pensia încasată din România.

Acesta a susținut că a transmis memorii și sesizări către mai multe instituții, inclusiv Casa Națională de Pensii (CNPP), ANAF, Casa de Asigurări de Sănătate și Ministerul Finanțelor.

Argumentul central a fost faptul că este rezident fiscal în Germania și beneficiază deja de asigurare medicală în sistemul german. În baza legislației europene, o persoană nu poate fi obligată să plătească contribuții de sănătate în două state simultan, dacă este asigurată într-unul dintre ele.

După transmiterea documentelor justificative, pensionarul a anunțat că a primit decizia oficială de exceptare de la plata CASS, aplicabilă începând cu luna noiembrie. Acesta a precizat însă că nu i-au fost restituite sumele reținute anterior, transmite Newsweek.

„Deși eu am făcut o grămadă de memorii, petiții și sesizări către toate organele abilitate – Prim-ministru, ANAF, Casa de Pensii, Casa de Sănătate, CNPP și Ministerul Finanțelor – începând cu data de 2 august 2025, într-un final am reușit să obțin exceptarea de la plata CASS din pensie, pentru faptul că sunt rezident în Germania și am asigurare medicală aici.

Totuși, nu sunt mulțumit, deoarece nu am primit încă decizia oficială de exceptare de la plată, deși am solicitat-o în scris.

Exceptarea a fost aplicată din luna noiembrie, însă fără restituirea sumelor reținute ilegal și abuziv din urmă!”, a declarat, luna trecută pensionarul pe un forum destinat românilor.

pensie
SURSA FOTO: Dreamstime – Pensie

De ce este un caz aparte și nu o soluție generală

Situația pensionarului este una specială, deoarece acesta încasează pensii atât din România, cât și din Germania. Calitatea de rezident fiscal într-un alt stat membru UE și existența unei asigurări medicale active în acel stat au fost esențiale pentru exceptare.

Pentru pensionarii care locuiesc în România și sunt asigurați exclusiv în sistemul românesc de sănătate, aceste argumente nu se aplică. În lipsa unui sistem de asigurare într-un alt stat UE, contribuția CASS rămâne obligatorie, conform legislației în vigoare.

Ce prevede legea privind CASS datorată la pensie

De la 1 august 2025, contribuția CASS se aplică tuturor pensiilor care depășesc pragul de 3.000 de lei. Contribuția este de 10% din suma care depășește acest nivel.

Astfel, la o pensie de 4.000 de lei, CASS este de 100 de lei lunar, iar la o pensie de 4.500 de lei, suma ajunge la 150 de lei. Aproximativ 2,1 milioane de pensionari sunt afectați de această măsură.

În lipsa unor elemente excepționale, precum rezidența fiscală într-un alt stat UE și asigurarea medicală activă acolo, șansele de anulare a CASS sunt reduse. Contestațiile în instanță sunt posibile, însă rezultatele depind de interpretarea judecătorilor și de argumentele juridice invocate.

Informații articol
Etichete: , , , ,
Publicat în: Economie
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.