Mii de pensionari riscă să rămână fără pensii. Fondul a pierdut jumătate din economii: Vinovăția urmează să fie stabilită

Mii de pensionari riscă să rămână fără pensii. Fondul a pierdut jumătate din economii: Vinovăția urmează să fie stabilită

SURSA FOTO: Dreamstime - Pensionari, bani de pensie, pensii

Publicat de Leonard Bădilă la 13 decembrie 2025, 11:29

Peste 10.000 de dentiști din Berlin, Brandenburg și Bremen, inclusiv români care lucrează în Germania, riscă să rămână fără pensii. Motivul este pierderea a aproximativ jumătate din economiile Fondului de Pensii al Dentisti­lor (VZB), fond care gestionează active în valoare de 2,2 miliarde de euro, din care mai rămăseseră doar 1,1 miliarde de euro.

Pierderile provin din practicile de investiții realizate în ultimii zece ani, considerate inadmisibile și structurale defectuoase. Printre investiții se numără startup-uri, stațiuni de vacanță și asigurători digitali, companii care nu erau listate la bursă.

Peste 10.000 de dentiști din Germania riscă să rămână fără pensii

Unele dintre aceste investiții ar fi încălcat atât directivele interne ale VZB, cât și legislația statală și federală, iar evaluarea lor nu ar fi fost realizată corespunzător pe termen lung. Rezultatele finale ale situației financiare a fondului sunt așteptate în primul trimestru al anului 2026, iar rectificările sunt programate să fie finalizate până în martie 2026, conform informațiilor publicate de Bild.

„Pierderile provin din practicile de investiții din ultimii zece ani. Aceste practici de investiții au fost inadmisibile, nerezonabile și defectuoase din punct de vedere structural”, a spus noul președinte ales al comitetului administrativ, care a preluat funcția în aprilie 2025.

germania
SURSA FOTO: pixabay.com – Germania

Vinovăția pentru pierderi urmează să fie stabilită

Avocatul fostului președinte al VZB, Mirko Röder, a precizat că vinovăția pentru pierderi urmează să fie stabilită, fiind aplicată prezumția de nevinovăție. În paralel, medicii stomatologi din Bremen au trimis o scrisoare colectivă ministrului federal al sănătății, Nina Warken, solicitând preluarea controlului asupra fondului și crearea unui fond federal special pentru a compensa daunele și a asigura funcționalitatea pe termen lung a unităților.

„Ce pierderi au avut loc, când și cine este responsabil pentru ele rămâne supus rezultatului anchetei. În orice caz, se aplică prezumția de nevinovăție”, a spus avocatul Mirko Röder.

Fără intervenția guvernamentală, există riscul unui „exod masiv” al medicilor stomatologi

Medicii avertizează că, fără intervenția guvernamentală, există riscul unui „exod masiv” al medicilor stomatologi, în special al celor tineri, ceea ce ar putea pune în pericol furnizarea îngrijirilor ambulatorii. Situația este considerată un colaps al sistemului de pensii pentru profesioniștii din domeniul stomatologic din zonele afectate.

Fondul de Pensii al Dentisti­lor, cunoscut ca VZB, este un fond profesional destinat medicilor stomatologi din Germania, în special din landurile Berlin, Brandenburg și Bremen. Scopul său este să asigure pensiile profesionale ale medicilor, prin investirea contribuțiilor acestora în diferite active financiare, iar profitul obținut din aceste investiții permite plata pensiilor viitoare.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.