Un nou test pentru UE. Poate calma Europa tensiunea dintre Rusia și Ucraina?

Paul Taylor și Oksana Antonenko au scris o opinie pentru Politco cu privire la tensiunile dintre Rusia și Ucraina, dar și rolul UE în acest context. Cei doi jurnalișt consideră că această criza reprezintă un test al capacității UE de a-și stabiliza vecinătatea.

Europa nu-ți poate permite să nu se implice în criza tot mai gravă dintre Rusia și Ucraina, așteptând să treacă și lăsându-l doar pe președintele american Joe Biden să încerce să împiedice un război chiar la poarta ei, arată Politico. 

UE dispune de instrumentele necesare pentru a ajuta Kievul să se apere și să-și dezvolte economia. Și totuși, în pofida întregii vorbării despre autonomia strategică, ce lipsește deocamdată este voința politică de a utiliza toate aceste instrumente. Conferința de săptămâna aceasta a Parteneriatului Estic al UE, care include Ucraina, Georgia, Moldova, Armenia și Azerbaidjan (Belarus a fost suspendat în iunie), constituie o ocazie de lansare a unor inițiative UE în regiune.

Prin zăngănitul său de sabie, președintele rus Vladimir Putin și-ar dori să obțină revizuirea Cartei de la Paris din 1990, cea care le-a permis statelor din Europa Centrală și de Est să-și redobândească libertatea, securitatea și prosperitatea. El vrea totodată să proiecteze o imagine a neputinței NATO și UE.

Europa nu s-a implicat anul trecut în războiul dintre Armenia și Azerbaidjan (membri ai Parteneriatului) pentru Nagorno-Karabah, lăsând în seama Rusiei negocierea și implementarea unui armistițiu. Nu ar trebui să adopte aceeași atitudine pasivă și în cazul Ucrainei, care are graniță comună cu ea și un Acord de Asociere mult mai cuprinzător cu Bruxelles-ul.

În schimb, iată cum ar trebui să răspundă UE:

În primul rând UE trebuie să clarifice cum va mări prețul pe care-l va avea Rusia de plătit dacă va ataca Ucraina. Colaborând cu SUA, guvernele europene ar putea fi capabile să schimbe calculele Moscovei – dacă sunt dispuse să enunțe explicit sancțiunile suplimentare pe care le-ar impune în cazul unei agresiuni rusești, incluzând și pași decisivi pentru reducerea importului de hidrocarburi din Rusia.

De exemplu, dacă Rusia ar dezlănțui un război în Ucraina, Berlinul se va confrunta cu presiuni masive pentru a abandona gazoductul Nord Stream 2. Ar fi o idee bună din partea cancelarului Olaf Scholz să acționeze din timp și să anunțe din proprie inițiativă posibilitatea blocării gazoductului – finalizat, dar nu încă operațional. Germania s-ar putea confrunta cu o penurie de energie, dar un avertisment fără rezerve cum că viitorul gazoductului e în joc l-ar putea determina pe Putin să se mai gândească o dată.

Europenii pot de asemenea să ajute mai mult Kievul în privința securității și economiei, presând concomitent ambele părți să implementeze prevederile acordurilor de pace de la Minsk privind estul Ucrainei. UE ar trebui să încorporeze un pact de securitate în Parteneriatul Estic – cel puțin pentru așa-zisul Trio Asociat (Ucraina, Georgia, Moldova) – care să includă instrucție militară, reforma serviciilor secrete și combaterea războaielor hibride și cibernetice. În acest scop ar putea extinde mandatul unui organ care funcționează deja la Kiev, Misiunea Consultativă a UE pentru Reformă Civilă în Sectorul Securității.

Germania e încorsetată de propriile ei reguli, care-i interzic să livreze arme în zone de criză – chiar dacă ele n-au împiedicat-o să trimită instructori și arme forțelor kurde Peșmerga care luptă cu ISIS în Irak. Însă Franța și Italia nu au asemenea constrângeri auto-impuse și ar putea contribui la consolidarea armatei ucrainene, așa cum o fac deja SUA, Regatul Unit și Turcia.

În plus, cum SUA nu oferă investiții relevante, iar interesele chineze nu sunt mereu bine primite, numai UE este cea care îi poate oferii regiunii Mării Negre un viitor mai prosper și mai stabil din punct de vedere economic. UE ar trebui să se concentreze mult mai mult pe acest aspect în politicile sale bugetare, diplomatice și de dialog politic.

UE ar trebui să se folosească de fondul său pentru infrastructură care începe să prindă contur, Global Gateway, pentru a dezvolta coridoare de transport, energetice și digitale. Ar trebui să-și implice partenerii est-europeni în proiecte majore precum hidrogenul verde, oferindu-se să accepte și Rusia, dacă ea ar renunța la amenințările militare contra Ucrainei. Experiența UE în privința încurajării cooperării transfrontaliere și contactelor între populații în regiunea Mării Baltice ar trebui pusă în slujba consolidării legăturilor economice și umane la Marea Neagră.

Un test pentru UE

Cum SUA sunt hotărâte să se concentreze pe China și nerăbdătoare să vadă UE realizându-și ambiția declarată de a-și asuma mai multă răspundere, criza din Ucraina este un test grăitor al capacității UE de a-și stabiliza propria vecinătate și al capacității noului guvern german de a „coborî cu picioarele pe pământ” în privința riscurilor de securitate.

Este simultan și un test al noii relații de cooperare dintre UE și NATO, ambele urmând să adopte noi principii strategice în lunile următoare, dar este și o ocazie pentru UE de a face din Marea Neagră obiectul unei reînnoite colaborări strategice cu Turcia. Ankara și-a construit relații mai strânse cu Moscova și Kievul deopotrivă, iar o inițiativă UE-Turcia poate contribui la ieșirea din actuala confruntare, dacă Putin va opta să profite de ea.

UE a fost mereu dezbinată în privința Rusiei. Germania, Franța și Italia se opun exercitării unei presiuni prea mari asupra Moscovei, voind să-și protejeze relațiile bilaterale și interesele economice, în vreme ce statele Europei Centrale blochează orice dialog și cooperare relevante între UE și Rusia, mai ales în raport cu vecinătatea lor comună. Însă a venit acum vremea ca aceste divergențe să fie date deoparte. Numai prin acțiuni colective poate UE să faciliteze o pace sustenabilă în regiunea Mării Negre.