Un nou director-general la Aeroporturi Bucureşti! Este al şaselea în ultimii doi ani
Consiliul de Administrație al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti a ales, în şedinţa de marţi, un nou director-general, care va trebui să dezvolte şi să modernizeze aeroporturile Capitalei pentru a face faţă numărului tot mai mare de pasageri.
Marţi seară, în şedinţa Consiliului de Administrație al CNAB (Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti), a fost ales noul director general al CNAB. Măsura vine după ce ultimul director, Alexandru Ivan, a demisionat pe 16 ianuarie, la mai puţin de un an după preluarea funcţiei.
Noul director al companiei care administrează aeroporturile Capitalei, adică Aeroportul “Henri Coandă” din Otopeni şi Aeroportul “Aurel Vlaicu” din Băneasa, este Florin Dimitrescu, scrie boardingpass.ro.
Ce activitate a avut, în trecut, Florin Dimitrescu
Dimitrescu va fi cel de-al şaselea director general al CNAB din ultimii doi ani. El va trebui să ducă mai departe proiectele de revigorare ale Aeroportului din Otopeni, începute de fostul director, multe din ele fiind însă blocate în prezent.
Florin Dimitrescu a deţinut, în trecut, funcţia de director general al companiei de construcții Romstrade, deţinută de afaceristul Nelu Iordache, sau de director de dezvoltare la UTI Group al lui Tiberiu Urdăreanu. El a mai ocupat şi alte funcţii de conducere în companii de stat, dar a avut şi activitate în cadrul Guvernului, fiind consilier la Secretariatul General al Guvernului în perioada 2002-2004.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





