Un fost inginer de la Boeing, pus sub acuzare. A ascuns mai multe informații vitale

Un fost inginer de la Boeing, pus sub acuzare. A ascuns mai multe informații vitale

Sursă: Dreamstime

Publicat de Corina Chiriac la 15 octombrie 2021, 10:25

Un fost inginer-șef de la Boeing a fost pus sub acuzare de către autoritățile americane. Acesta a ascuns mai multe informații esențiale cu privire la soft-ul de comandă al avioanelor Boeing 737 MAX.

Un fost inginer de la Boeing, pus sub acuzare. A ascuns mai multe informații vitale

Departamentul de Justiție al Statelor Unite ale Americii (SUA) informează, citat de Reuters, că fostul inginer-șef de la Boeing, Mark Forkner, a furnizat materiale false, inexacte și incomplete privind un soft de comandă al aeronavelor Boeing 737 MAX. Acest lucru se întâmpla în 2017, atunci cândMark Forkner, în vârstă de 49 de ani, încă lucra pentru companie.

Softul în cauză este numit ”sistem de augmentare a caracteristicilor de menevră” (MCAS) și este responsabil de ridicarea botului aeronavei, în mod automat, în anumite condiții de zbor.

Modelul 737 MAX a fost autorizat de FAA în 2017, producând două accidente în Indonezia și Etiopia, în care 346 de oameni și-au pierdut viața. Din luna martie 2019 și până în noiembrie 2020, FAA nu și-a dat acordul pentru ca aceste aeronave să mai circule, în schimb au fost investigate incidentele.

Boeing a recunoscut tot

Sursa anterior citată mai spune că Boeing a recunoscut până la urmă că a înșelat autoritățile prin intermediul angajaților săi, cu scopul de a economisi câteva zeci de milioane de dolari, bani pe care compania spune că i-ar fi pierdut prin intrarea întârziată în exploatare a modelului 737 MAX.

Cu toate acestea, procurorii americani spun că Mark Forkner a oferit informații false despre acest model și după ce el a primit autorizație.

Boeing a plătit 2,5 miliarde de dolari

Pentru a evita urmărirea penală, compania a fost de acord să plătească 2,5 miliarde de dolari amenzi și despăgubiri. În același timp, despăgubirile pentru victimele accidentelor din Indonezia și Etiopia au însumat 20 de miliarde de dolari.

În ceea ce îl privește pe Mark Forkner, acesta riscă zece ani de închisoare pentru cele șase capete de acuzare de fraudă.

Informații articol
Etichete: , ,
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.