Ultima oră! Florin Cîțu, detalii privind rectificarea bugetară. Ce ministere vor primi mai mulți bani și ce se întâmplă cu majorarea pensiilor
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea
Ministrul Finanțelor a precizat că va veni cu toate detaliile despre rectificarea bugetară în cursul zilei de astăzi, însă a refuzat să vorbească despre majorarea pensiilor și dacă termenul va fi prorogat. Pe de altă parte, Florin Cîțu a precizat ce ministere urmează să primească mai mulți bani la această rectificare.
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu a declarat joi că Guvernul va aproba vineri o Ordonanţă de Urgenţă care va aduce unele modificări necesare pentru a pune în aplicare rectificarea bugetară, transmite Agerpres.
Prezent la deschiderea şedinţei de tranzacţionare a Bursei de Valori Bucureşi, ministrul a fost întrebat de jurnalişti ce ministere vor primi mai mulţi bani la această rectificare. Florin Cîțu a spus că va prezenta toate detaliile în cursul zilei de azi în cadrul unei declarații de presă.
„Voi avea o declaraţie de presă în cursul zilei de astăzi (joi, n.r.), în care voi prezenta toate detaliile rectificările bugetare, fără nimic de ascuns. Mâine va fi în şedinţă de Guvern, o ordonanţă de urgenţă care modifică ce este nevoie pentru a pune în aplicare această rectificare bugetară„, a spus ministrul.
Cîţu a fost întrebat de jurnalişti și dacă ordonanţa va fi una pentru prorogarea termenului de majorare a pensiilor din legea existentă, dar ministrul a refuzat să răspundă.
El a mai spus că la această rectificare se vor duce mai mulţi bani către sănătate şi investiţii.
România va evita recesiunea tehnică
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, declara recent că România va evita recesiunea tehnică şi va avea o contracţie a economiei mai mică decât estimările publice făcute de agenţiile de rating, Comisia Europeană CE), Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi instituţii bancare, datorită răspunsului prompt şi eficient al politicilor economice.
Acesta precizează că România va avea o revenire economică din trimestrul III, în V, un scenariu de bază cu care lucrează şi Banca Naţională a României (BNR), iar acest lucru înseamnă creştere economică în 2021.
În opinia sa, BNR recunoaşte şi în aceste condiţii aportul important al politicii fiscale la diminuare şocului crizei asupra economiei României, respectiv „efectele favorabile induse de măsurile de politică fiscală şi de cele privind veniturile sunt proiectate a se resimţi cu precădere pe parcursul anului curent.
Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





