S-a aflat ce s-a întâmplat cu Ion Iliescu chiar în ziua alegerilor locale 2020. Fostul președinte a solicitat urna mobilă pentru alegerile locale și cel mai probabil în cursul acestei zile își va exercita dreptul la vot.

Așa cum era deja tradiție, Ion Iliescu ar fi trebuit să voteze la Liceul Jan Monet din București. În această secție de votare și-a exercitat dreptul fundamental și actualul președintre în funcție, Klaus Iohannis, dar și fostul președinte al țării Traian Băsescu.

Cum pandemia de COVID-19 a lovit puternic în România, este foarte posibil ca Ion Iliescu să încerce să se ferească de riscul unei infectări cu noul coronavirus și să fi cerut, în acest sens, urna mobilă. Alegerile locale 2020 sunt organizate în condiții speciale, din cauza pandemiei de COVID-19. Alegătorii trebuie să poarte masca de protecție în secțiile de votare și să se dezinfecteze la intrarea și la ișirea din unitate.

Despre Ion Iliescu nu s-a mai auzit de foarte multă vreme nimic iar aparițiile sale în spațiul public sunt inexistente. Ultima dată când fostul președinte s-a făcut auzit a fost pe 11 august, când a transmis, marți, pe blogul personal, un mesaj după aflarea veștii că fostul președinte al Senatului, Oliviu Gherman, cu care era prieten bun și fost coleg, a încetat din viață.

„„Am aflat cu profund regret vestea morții lui Oliviu Gherman, fost președinte al Senatului și al FDSN,  om politic de înaltă ținută morală,  om de stânga, cu principii de la care nu a abdicat. Membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale, a contribuit la definirea viitorului democratic al României ieșite din comunismul ceaușist. (…) Am pierdut un prieten și un camarad în efortul nostru de reconstrucție democratică a României, pentru modernizarea ei, pentru afirmarea stângii moderne într-o țară care se confruntă și acum cu sărăcia și cu inechitățile economice și sociale. Dumnezeu să-l odihnească! Transmit sincerele mele condoleanțe familiei lui Oliviu Gherman. Ion Iliescu, fost președinte al României”, a scris Ion Iliescu atunci