TVA majorat la suplimente – decizie iresponsabilă cu efecte grave asupra sănătății publice și industriei românești

TVA majorat la suplimente – decizie iresponsabilă cu efecte grave asupra sănătății publice și industriei românești

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de PLANTA ROMANICA – Patronatul Producătorilor și Distribuitorilor de Suplimente Alimentare la 10 iulie 2025, 15:48

PLANTA ROMANICA condamnă ferm decizia Guvernului României de a majora TVA-ul pentru suplimentele alimentare de la 9% la 21%, începând cu 1 august 2025. Această măsură, adoptată fără consultarea sectorului de profil, este nu doar o eroare fiscală, ci o decizie profund iresponsabilă, cu implicații majore asupra sănătății populației și a viitorului industriei românești de suplimente.

PLANTA ROMANICA – Patronatul Producătorilor și Distribuitorilor de Suplimente Alimentare

Creșterea TVA va duce inevitabil la:
-scumpirea suplimentelor cu până la 15% la raft,
-scăderea accesului populației la produse necesare pentru prevenție și susținerea imunității,
-falimentul multor producători locali și pierderea locurilor de muncă din sector.
Reamintim Guvernului că suplimentele alimentare nu sunt produse de lux, ci instrumente esențiale la ameliorarea afecțiunilor cronice, recomandate de medici, farmacii și nutriționiști.
Considerăm această decizie un act de desconsiderare totală față de contribuția unui sector care respectă reglementările UE, investește în inovație și contribuie anual cu sute de milioane de lei la bugetul de stat.

Solicităm de urgență:
1. Menținerea cotei reduse de TVA pentru suplimentele alimentare;
2. Inițierea unui dialog real cu reprezentanții industriei;
3. Evaluarea impactului social și economic al acestei măsuri.
PLANTA ROMANICA își rezervă dreptul de a demara acțiuni publice  pentru apărarea intereselor membrilor săi și a consumatorilor români.

Informații articol
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.