Ei bine, au investit masiv în resorturi de 5 stele, pe care le-au promovat turiștilor străini prin programe speciale. Iar investițiile vor continua și în anii următorii, mai ales în infrastructura hotelieră și în industria de divertisment. Potrivit reprezentanţilor Federaţiei Hotelierilor din Turcia (TUROFED), până în anul 2023, industria turism va atrage 50 de milioane de turişti (anual) şi venituri de 50 de miliarde de dolari. Astăzi, această industrie este evaluată la peste 34 de miliarde de dolari.

”Anul acesta avem, în Antalya, una dintre cele mai mari investiţii în industria hotelieră: Rixos World Parks & Entertainment Belek, care aduce şi prima destinaţie The Land of Legends, format dintr-un hotel de lux Rixos 5 stele, un waterpark şi cel mai mare parc tematic de distracţii. Acesta din urmă va fi finalizat în 2017”, a spus Osman Ayik, preşedintele TUROFED, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii. Potrivit acestuia, în Antalya ”nu există probleme de securitate”, fiind sporite  măsurile de securitate încă de la sosirea în aeroport.

Antalya atrage, în cele 2.400 de hoteluri din zonă, dintre care 380 de 5 stele, 60% din totalul turiştilor veniţi în Turcia. Turismul aduce direct 4,7% din produsul intern brut al Turciei, potrivit World Travel and Tourism Council, dar contribuţia totală, luând în considerare activităţile conexe, este estimată la 12% din PIB. Aproape 600.000 de oameni lucrează în acest sector, care aduce Turciei mai mult de 32 de miliarde de dolari anual.

În planurile turcilor, România este o piaţă importantă, potrivit lui Osman Ayik. ”Românii sunt printre turiştii care cumpără cele mai multe excursii opţionale, după cei din Germania şi Olanda. Cea mai cerută excursie este la Pamukkale, la terasele de calcar. Preţul mediu al unei excursii opţionale este 70 de euro”, a mai spus Osman Ayik. În total, hotelierii estimează o creştere cu 30% a numărului de turişti români care îşi vor petrece anul acesta vacanţa în resorturile din Antalya.