Trei inculpaţi au fost condamnaţi la închisoare după furtul coifulului de la Coțofenești. Un tribunal din Olanda a dat verdictul: Nu poate fi pronunţată decât o pedeapsă severă
SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea - Coiful dacic de la Coțofenești
Trei bărbați au fost condamnați vineri, 5 iunie, la câte 47 de luni de închisoare pentru furtul coifulului de la Coțofenești și a unor brățări dacice dintr-un muzeu olandez. Instanța din Țările de Jos a stabilit că pedeapsa privativă de libertate este justificată de natura și gravitatea faptelor.
Trei bărbați au fost condamnați vineri, 5 iunie, pentru furtul coifulului de la Coțofenești
Tribunalul Districtual din nordul Țărilor de Jos a precizat că cei trei inculpați, ale căror identități nu au fost făcute publice din motive de confidențialitate, merită o pedeapsă cu închisoarea din cauza gravității infracțiunii, conform informațiilor publicate de Independent.
„Ţinând cont de natura şi de gravitatea faptelor, nu poate fi pronunţată decât o pedeapsă severă cu închisoare”, a declarat instanţa olandeză într-un comunicat.
Coiful de la Coțofenești și trei brățări din aur, considerate unele dintre cele mai importante comori naționale ale României din civilizația dacică, au fost furate din Muzeul Drents în ianuarie 2025. Obiectele se aflau împrumutate pentru o expoziție.
Cornel Constantin Ilie a descris artefactele drept relicve ale memoriei istorice și moștenirea unei civilizații care continuă să definească identitatea culturală. Instanța a subliniat că aceste comori aparțin trecutului României și sunt esențiale pentru generațiile actuale și viitoare, conform rezumatului scris al verdictului.

Coiful și două dintre brățări au fost recuperate la începutul acestui an
Coiful și două dintre brățări au fost recuperate la începutul acestui an, după ce procurorii au încheiat un acord cu doi dintre suspecți, care au ajutat la găsirea lor în schimbul unei pedepse mai blânde. Cei doi inculpați au contribuit la recuperare, însă al treilea suspect nu a participat la acest acord. A treia brățară rămâne în continuare dispărută.
Hoții au folosit o bombă artizanală de tip petardă și un ciocan pentru a pătrunde în muzeu. Imaginile de securitate distribuite de poliție după incident arată trei persoane care deschid ușa muzeului cu o rangă, urmate de o explozie.
Judecătorii au decis că, deși doar doi dintre suspecți au colaborat cu anchetatorii pentru recuperarea artefactelor, toți cei trei trebuie să beneficieze de o reducere a pedepselor, având în vedere că tezaurul a fost recuperat.
De asemenea, instanța a precizat că artefactele erau asigurate pentru 5,7 milioane de euro, însă valoarea lor reală este inestimabilă, fiind considerate literalmente de neprețuit.
Tribunalul a decis condamnările în contextul unui caz care a provocat șoc în lumea muzeală internațională și a readus în atenție vulnerabilitatea patrimoniului cultural expus în străinătate.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



