Traian Băsescu scoate armele. Firea e OUT! Cine va fi noul primar al Capitalei
Fostul președinte, Traian Băsescu, era creditat, în mod surprinzător, într-un sondaj de opinie, ca fiind al doilea în topul preferințelor bucureștenilor, în lupta pentru Primăria Capitalei, după Gabriela Firea. Băsescu a vorbit joi despre acordul dintre PNL și Nicușor Dan.
Fostul președinte Traian Băsescu a făcut joi seară un anunț foarte important cu privire la intențiile sale privind candidatura pentru Primăria Capitalei.
Astfel, Băsescu a salutat decizia PNL de a-l susține pe Nicușor Dan în cursa pentru Primăria Generală și a anunțat că el nu va mai candida.
”Nicușor Dan e soluția care ne unește pe toți”, a declarat Traian Băsescu, într-o intervenție telefonică, în direct la Digi 24 TV.
Trebuie precizat faptul că președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat joi în mod oficial că liberalii vor susține candidatura lui Nicuşor Dan la funcţia de Primar General al Capitalei, în alegerile din acest an.
”Nu a existat o negociere politică”
“PNL a efectuat o cercetare sociologică amplă la nivelul Municipiului Bucureşti şi la nivelul fiecărui sector al Capitalei. În urma acestei cercetări a rezultat că toţi candidaţii PNL au şansa de a câştiga alegerile pentru Primăria Capitalei, dar nu avem această garanţie că vor câştiga bătălia cu PSD.
În urma discuţiilor pe care le-am avut cu Nicuşor Dan, care au vizat problemele Bucureştiului, soluţiile pentru rezolvarea marilor probleme ale Capitalei, am luat decizia de a-l propune pe Nicuşor Dan ca şi candidat la Primăria Capitalei susţinut de PNL”, a spus Orban, la sediul PNL.
El a arătat că urmează să prezinte această decizie în conducerea PNL Bucureşti şi în Biroul Executiv al partidului.
”Nu am avut nicio negociere politică cu Nicuşor Dan”, a mai precizat Orban, adăugând că discuţiile cu acesta au vizat problemele Capitalei şi soluţiile pentru acestea.
Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.