Traian Băsescu anunță dezastrul în România: Va însemna să nu poți plăti salarii, pensii, să nu poți plăti datorii, rambursa, și o să începem să facem precum Grecia
SURSA FOTO: captură de ecran YouTube - Traian Băsescu
Fostul președinte Traian Băsescu susține că România riscă să intre într-o criză bugetară severă în 2026 dacă Executivul nu adoptă imediat măsuri ferme de corectare fiscală.Acesta a avertizat că statul ar putea ajunge în imposibilitatea de a se împrumuta, ceea ce ar declanșa dificultăți majore la plata salariilor și pensiilor și chiar vânzarea unor active strategice, după modelul Greciei.
Traian Băsescu avertizează asupra unui risc major pentru România în 2026
Fostul președinte Traian Băsescu a lansat un avertisment extrem de dur la adresa guvernanților, într-o intervenție la B1 TV, unde a explicat că România se află într-un punct critic din punct de vedere financiar. Potrivit acestuia, refuzul sau întârzierea unor măsuri ferme de reechilibrare bugetară ar putea transforma anul viitor într-un moment de ruptură economică, cu efecte grave asupra salariilor, pensiilor și capacității statului de a-și achita obligațiile.
În opinia sa, dacă Guvernul nu acționează „acum”, România riscă să ajungă în situația în care nu se va mai putea împrumuta la nivelul necesar pentru acoperirea deficitului, ceea ce ar declanșa un scenariu similar celui traversat de Grecia, cu vânzarea unor active strategice pentru a acoperi obligațiile financiare.
„Dacă nu se iau măsurile care trebuie luate acum, s-ar putea anul viitor să nu mai putem împrumuta cât avem nevoie și, din acel moment, va urma dezastrul, dezastru care va însemna să nu poți plăti salarii, pensii, să nu poți plăti datorii, rambursa, și o să începem să facem precum Grecia, adică ne vindem active extrem de importante. Grecia a vândut Portul Salonic, a vândut multe alte elemente de infrastructură. Noi, slavă Domnului, și probabil Grindeanu pe asta a pus ochii, dacă tot avem Porțile de Fier, de ce n-am ajunge în situația în care să le vindem? Dacă tot avem Vidraru, de ce să nu îl vindem? Că de negoț suntem buni, de apărat țara, nu”, a spus Băsescu.
„Cei care au adus țara în această situație sunt la putere și nu își asumă nimic”
Fostul șef al statului a acuzat guvernarea, în special PSD, că refuză să își asume responsabilitatea pentru deteriorarea bugetară din ultimii ani și că, din motive electorale, evită măsurile nepopulare, dar necesare.
„Zic „slavă Domnului!” că cei care au adus țara în situația asta extrem de grea sunt și cei care sunt la putere acum și trebuie să repare ce au stricat (…). Ei sunt lași. N-au curaj să își asume care ar trebui asumate, pentru că țin mai mult la interesele lor de voturi, interesele de partid, decât la țară. Țara o scot la mezat oricând, partidul să rămână”, a declarat acesta.
Băsescu sugerează că, deși autoritățile invocă presiunea deficitului și a obligațiilor asumate în fața Comisiei Europene, decidenții politici se tem să adopte un plan clar de ajustare, preferând măsuri fragmentate care pun presiune simultan pe economie și pe populație.
„Gestionare defectuoasă a priorităților”: taxe în creștere, energie scumpă, accize majorate
Fostul președinte a detaliat motivele pentru care consideră că măsurile actuale ale Guvernului sunt contradictorii și necoordonate. În viziunea sa, executivul lovește în același timp și mediul privat, și consumatorii, fără o structură logică sau un calendar predictibil.
„Simultan s-a crescut fiscalitatea pentru companii, simultan a crescut prețul la energie, simultan a crescut prețul la gaze și la lumină, la iluminatul casnic, simultan au crescut acciza la combustibil, simultan cresc taxele pe proprietate, pe casă și pe mașină, și multe altele, iar peste ele vii și cu tăieri de salarii. Cred că este o gestionare defectuoasă a priorităților. După părerea mea, trebuia făcută ori una, ori alta, ori creșterea taxelor, ori reducerea cheltuielilor. Ei le fac simultan și pe una, și pe alta”, a punctat Traian Băsescu.
Acesta a atras atenția că populația nu poate suporta un asemenea cumul de presiuni fiscale și bugetare, având în vedere nivelul actual al salariilor și costurile tot mai mari ale traiului.
„Nu poți să lovești cetățeanul și cu taxe, și cu reducerea veniturilor”, a subliniat el, adăugând că majoritatea familiilor se confruntă deja cu dificultăți financiare.
„E imposibil să fie suportat acest tratament de către familii, că nu toți câștigă 11.000 de lei pe lună. Cei mai mulți câștigă 4.000 de lei, au doi copii, au rate. Cred că trebuie ordonat procesul de reechilibrate bugetară, trebuie rapid ordonat”, a afirmat Băsescu.
Un avertisment pentru guvernanți
Declarațiile fostului președinte vin într-un context tensionat, în care deficitul bugetar depășește limitele convenite cu Bruxelles-ul, iar Guvernul caută soluții pentru reducerea cheltuielilor și creșterea veniturilor. Criticile lui Traian Băsescu evidențiază temerile că măsurile actuale sunt insuficiente și prost calibrate, riscând să împingă România într-o criză fiscală de proporții.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





