Tradarea anului în politică! Orban dă lovitura celor din PSD. Moțiunea, în pericol

Tradarea anului în politică! Orban dă lovitura celor din PSD. Moțiunea, în pericol

Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea

Publicat de Corina Chiriac la 22 august 2020, 08:50

Ludovic Orban a dat o super lovitura! Moțiunea de cenzură pe care a depus-o Partidul Social Democrat (PSD) împotriva Guvernului Orban este în pericol.

Potrivit surselor știripesurse.ro, Partidul Național Liberal (PNL) a început negocierile cu PSD înaintea moțiunii de cenzură. Așadar, PNL a reușit să primească trei parlamentari din PSD.

Sursa anterior menționată notează că ar fi vorba despre Daniel Breaz, cel care și-a anunțat demisia din PSD. Familiei PNL i se vor alătura deputații Luminița Jivan și Marilena Meiroșu.

Daniel Breaz și-a anunțat demisia din PSD pe Facebook

”Este atât de frumos să știi unde mergi, să îți cunoști direcția, spunea Samuel Beckett. Îi dau dreptate pentru că mai bine de două decenii am avut o direcție clară, sub umbrela unor principii și obiective cu care am rezonat.

O cultură organizațională pe care o înțelegeam și la construcția căreia am pus umărul. PSD a fost un partid care avea întipărit în carta fundamentală a valorilor datoria de a servi interesul public. Iar această dimensiune, corelată cu dorința mea – acel “ce mă mână în luptă”, motivația personală – m-au determinat să fac pasul spre politică. Și am crezut că PSD nu va conteni să renunțe la apropierea de cetățean și la creionarea politicilor menite să aducă bunăstare în societate.

Prezentul mă contrazice într-un mod brutal și mi-a înfățișat un PSD slab, incoerent, fără strop de logică în decizii. Un leadership haotic și distanțat de reprezentarea intereselor cetățenilor și a celor care au crezut în acest partid. Nu se mai gândește pe termen mediu și lung, ci doar de azi pe mâine și într-o paradigmă a supraviețuirii personale. S-a renunțat la proiecte pentru folosul societății și s-au pus pe masă calcule ale puterii – un semn al disperării care au îndepărtat partidul de idealuri și obiective înalte.

Toate acestea m-au determinat să închei parcursul politic alături de partidul în care am crezut că pot aduce plus valoare în societate. Din păcate, PSD în formula actuală are vocația de a ajunge un partid insignifiant pe scena politică. Lipsit de mentalitatea învingătorului și cu acute semne de victimizare, cultura organizațională actuală a privat partidul de elementul esențial pentru o construcție sănătoasă: încrederea. Iar această realitate o vedem nu numai noi, cei care am crezut în PSD, ci și votanții noștri.

Cum să mai aibă, la rândul lor, încredere în noi?
Nu mai pot să accept să fac parte dintr-un partid lipsit de identitate, fără principiile în care am crezut și distanțat, considerabil, de binele societății. Partidul are nevoie de un suflu nou, de direcție, de strategii coerente nu de stratageme gândite în afara forurilor statutare. Iar acestea nu vor prinde contur cu leadershipul actual.

Continui să cred că politica este în slujba cetățenilor, nu în cea a jocurilor de putere fără sens și cu un singur scop: cel personal.”, a fost mesajul acestuia.

Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.