Pensionarii nu mai pot plăti pentru completarea stagiului de cotizare

În România, persoanele care au ieșit deja la pensie nu mai pot plăti pentru completarea stagiului de cotizare. În plus, legislația actuală nu permite oamenilor care obțin venituri doar din pensie să contribuie suplimentar pentru creșterea valorii sale, însă, se poate cumula cu venituri din alte surse. În acest caz, se rețin automat, pe lângă alte taxe, și contribuțiile către sistemul public de pensii.

Atenție! Chiar dacă ar fi posibilă această cotizație suplimentară pentru pensionarii care nu au alte venituri, ea nu ar fi în beneficiul lor deoarece creșterea pensiei prin recalculare ar fi foarte mică. Când vine vorba de majorarea veniturilor din pensie, avem două situații diferite:

  • persoane deja pensionate, care obțin venituri doar din pensia lor;
  • pensionari care câștigă bani și din alte activități;

Legea nr. 263/2010 permite cumularea veniturilor obținute atât din activități dependente, cât și din activități independente, cu pensia. În cazul celorlate tipuri de pensii (pensia anticipată, pensie anticipată parțială, pensie de invaliditate sau pensie de urmaș), veniturile suplimentare pe care legea actuală le permite sunt limitate.

Astfel că, pensionarii care obțin venituri suplimentare, în condițiile prevăzute de lege pentru categoria de pensie pe care o primesc, achită, pe lânga celelalte taxe, și contribuția la sistemul public de pensii.

De altfel, OUG nr. 163/2020, care stabilește modul în care se poate cumpăra vechime pentru cartea de muncă, ne explică că pot beneficia de acest tip de contract toate persoanele care nu au calitatea de pensionar. Pe scurt, pensionarii nu pot pot plăti pentru completarea stagiului de cotizare prin contract de asigurat.

Românii care locuiesc în afara țării pot beneficia și ei de pensie din România, însă trebuie să respecte anumite condiții pentru a primi acești bani. De asemenea, ei au nevoie de mai multe documente pentru a se înscrie la pensia din România.

Românii care locuiesc în străinătate pot beneficia de pensie din România

Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), beneficiarii sistemului public de pensii din România, care stau în afara țării, pot primi pensia pe teritoriul statului de domiciliu. Acești pensionari pot beneficia, din 2008, de plata pensiilor prin Citibank Europe, sucursala România.

Trebuie precizat că România aplică alte acorduri și convenții bilaterale de securitate socială cu alte cinci state:

  • Regatul Maroc (potrivit Decretului nr.215/1984 pentru ratificarea unor tratate internaționale);
  • Armenia;
  • Belarus;
  • Ucraina;
  • Federația Rusă;

În ceea ce privește Rusia, aici se aplică alte acorduri în baza Convenției dintre România și Rusia privind colaborarea în domeniul prevederilor sociale, semnată la Bucuresti, pe data de 24 decembrie 1960, aprobata prin Dec. nr. 165/1961.

Așadar, se iau în considerare și vechimea în muncă și perioada de activitate asimilară cu vechimea în muncă pe teritoriul ambelor Părți Contractante, confirmate de organele competente ale Părții Contractante pe teritoriul căreia au fost realizate.

Restul articolului poate fi citit aici.