Tot mai multe firme dispar de pe piață. ONRC: Numărul companiilor dizolvate a crescut cu peste 26%
SURSA FOTO: Dreamstime - Firme, afaceri
Numărul societăților comerciale dizolvate a crescut puternic în primele 11 luni din 2025, ajungând la peste 51.800 de firme, cu peste 26% mai mult față de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor ONRC. Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în București și în județe cu activitate economică intensă, iar creșteri au fost raportate în toate județele țării.
Creștere majoră a numărului de firme dizolvate în România, după primele 11 luni: peste 26%
Numărul societăților comerciale dizolvate a înregistrat o creștere semnificativă în primele 11 luni ale anului 2025, avansând cu 26,23% față de perioada similară din 2024. Astfel, potrivit datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), au fost consemnate 51.805 dizolvări de firme, comparativ cu 41.039 în intervalul ianuarie–noiembrie al anului precedent.
Cele mai multe firme dizolvate au fost raportate în municipiul București, unde au fost închise 10.341 de societăți, în creștere cu 26,62% față de aceeași perioadă din 2024. La nivelul județelor, valori ridicate s-au înregistrat în Cluj (2.904 dizolvări, +33,58%), Ilfov (2.684, +19,29%), Constanța (2.510, +13,17%), Timiș (2.186, +18,87%), Brașov (1.922, +41,01%), Iași (1.918, +21,24%) și Prahova (1.725, +34,35%).
La polul opus, cele mai puține dizolvări de firme au fost consemnate în județele Ialomița, cu 274 de cazuri (în creștere cu 29,25%), Covasna (298, +38,6%), Mehedinți (349, +33,72%), Călărași (351, +17,79%), Harghita (379, +0,26%) și Teleorman (387, +17,99%), potrivit ONRC.
Cele mai accentuate creșteri procentuale ale numărului de dizolvări au fost raportate în județele Maramureș (+55,6%), Olt (+52,03%), Alba (+49,19%), Bihor (+44,93%) și Vâlcea (+43,73%). Conform ONRC, în niciun județ nu a fost înregistrată o scădere a acestui indicator.
Din punct de vedere al domeniilor de activitate, cele mai multe dizolvări au fost consemnate în sectorul comerțului cu ridicata și cu amănuntul, inclusiv repararea autovehiculelor și motocicletelor, unde au fost raportate 11.433 de cazuri la nivel național, în ușoară creștere, cu 1,33%, față de anul anterior.
Urmează construcțiile, cu 4.251 de dizolvări (+2,63%), activitățile profesionale, științifice și tehnice, cu 4.244 (+5,47%), și industria prelucrătoare, cu 3.530 de firme dizolvate (+2,98%).
În luna noiembrie 2025, au fost raportate 4.888 de dizolvări de firme, cele mai multe în București (945), urmate de județele Cluj (263), Timiș (257), Ilfov (245) și Constanța (237).
Datele ONRC privind înmatriculările de persoane fizice și juridice
În paralel, datele ONRC arată o evoluție pozitivă în ceea ce privește înmatriculările. În primele 11 luni din 2025, au fost înregistrate 141.794 de persoane fizice și juridice, număr în creștere cu 21,22% față de perioada similară din 2024, dintre care 92.765 au fost societăți cu răspundere limitată.
Cele mai multe înmatriculări au avut loc în București, respectiv 31.722 (+27,5%), urmat de județele Ilfov (8.739, +24,49%), Cluj (6.970, +20,03%), Timiș (6.644, +25,19%), Iași (6.063, +32,93%), Brașov (4.890, +13,51%), Constanța (4.681, +12,99%) și Dolj (4.651, +57,93%).
La nivelul județelor cu cele mai puține înmatriculări se află Covasna (756, +35%), Ialomița (897, +20,73%), Teleorman (925, +15,19%) și Mehedinți (977, +16,03%). Creșteri ale numărului de înmatriculări au fost înregistrate în toate județele, cele mai mari fiind raportate în Dolj, Alba, Tulcea și Brăila.
Conform ONRC, cele mai atractive domenii pentru noile înmatriculări au fost transporturile și depozitarea (24.545), comerțul cu ridicata și cu amănuntul (22.251) și activitățile profesionale, științifice și tehnice (13.412). În luna noiembrie 2025, au fost înmatriculate 15.038 de persoane fizice și juridice, cele mai multe în București, Ilfov, Cluj, Timiș și Iași.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




