Toleranță zero în universități. Se pregătesc reguli mai dure: Am inițiat modificarea Legii învățământului superior

Toleranță zero în universități. Se pregătesc reguli mai dure: Am inițiat modificarea Legii învățământului superior

SURSĂ FOTO: Facebook - Senatorul PNL Monica Anisie anunță o inițiativă pentru toleranță zero față de hărțuirea sexuală în universități

Publicat de Leonard Bădilă la 23 decembrie 2025, 14:48

O inițiativă legislativă care introduce principiul de toleranță zero față de hărțuirea sexuală în universități a fost lansată de senatorul PNL Monica Anisie, președintele Comisiei pentru Învățământ din Senatul României.

Potrivit inițiatorului, propunerea vizează modificarea Legii învățământului superior și are ca obiectiv principal protejarea studenților și a personalului din mediul universitar, în contextul în care până acum au lipsit mecanisme eficiente de intervenție, iar fenomenul a fost insuficient sancționat și reglementat.

Monica Anisie anunță reguli mai dure împotriva hărțuirii sexuale în mediul universitar

Senatorul PNL Monica Anisie a scris pe Facebook că inițiativa apare pe fondul unor investigații recente care au evidențiat cazuri de hărțuire sexuală în universități, situații care nu au fost tratate corespunzător din cauza limitărilor legislative existente.

În prezent, multe instituții de învățământ superior s-au raportat strict la definițiile din Codul penal, ceea ce a făcut imposibilă intervenția în cazurile care nu îndeplineau condițiile pentru a fi încadrate ca infracțiuni dovedite penal, spune inițiatorul.

„Toleranță zero pentru hărțuirea sexuală în universități! Astăzi am vorbit despre un adevăr pe care mediul universitar din România l-a evitat prea mult timp. Ani la rând, studentele au încercat să vorbească. Colegii lor au știut. Instituțiile au știut. Dar sistemul a ales să tacă!

Investigațiile de presă nu sunt niște accidente. Ele sunt rezultatul unui vid legislativ care a permis universităților să se ascundă în spatele unei definiții restrictive, legate exclusiv de Codul penal. Până acum, mesajul implicit a fost acesta: „dacă nu e infracțiune dovedită penal, universitatea nu poate face nimic”. Această logică a protejat agresorii și a izolat victimele. Multe universități au ales să nu vadă și legea nu le-a oferit instrumente reale de intervenție”, a scris Anisie pe Facebook.

Senatorul PNL Monica Anisie
SURSĂ FOTO: Facebook – Senatorul PNL Monica Anisie anunță o inițiativă pentru toleranță zero față de hărțuirea sexuală în universități

Senatorul PNL spune că modificările propuse urmăresc să corecteze aceste lacune

Modificările propuse urmăresc să corecteze aceste lacune și includ definirea clară a hărțuirii sexuale ca abatere disciplinară distinctă în mediul universitar, spune senatorul PNL. De asemenea, universitățile ar urma să fie obligate să adopte proceduri reale și funcționale de prevenție, sesizare și sancționare a faptelor de hărțuire. Un alt element esențial al inițiativei este asigurarea protecției victimelor împotriva represaliilor, precum și garantarea accesului acestora la sprijin și consiliere.

Senatorul Monica Anisie a subliniat că modificarea legislativă nu este îndreptată împotriva cadrelor didactice, ci urmărește consolidarea unui mediu academic sigur, echitabil și responsabil. Măsurile propuse sunt menite să ofere beneficii întregii comunități universitare, inclusiv profesorilor, studenților și personalului auxiliar.

„De aceea, am inițiat modificarea Legii învățământului superior care introduce toleranța zero pentru hărțuirea sexuală în mediul academic, astfel: Hărțuirea sexuală este definită clar ca abatere disciplinară distinctă; Universitățile sunt obligate să aibă proceduri reale de prevenție, sesizare și sancționare; Victimele sunt protejate împotriva represaliilor și au acces la sprijin și consiliere.

Totodată, vreau să subliniez că aceasta nu este o lege împotriva profesorilor! Este o lege pentru profesori corecți, pentru studenți, pentru demnitate și siguranță, pentru că un mediu academic sigur nu este un privilegiu. Este o obligație!”, a conchis Anisie.

Postarea poate fi vizualizată aici.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.