Editorial The Washington Post: China lui Xi îi promite lumii „capete sparte însângerate”. El ar trebui luat în serios

În timp ce avioanele militare îi zburau pe deasupra capului și o mulțime numeroasă își striga aprobarea, președintele Xi se lăuda cu „marea reîntinerire a națiunii chineze”; el a afirmat că China a „creat un nou model de progres al umanității”, pe care intenționează să-l răspândească pe întreaga planetă, în vreme ce-și va ridica forțele armate la „standarde de talie mondială”.

Pe scurt, Xi a clarificat că, sub cârmuirea sa dictatorială, China va reprezenta o amenințare tot mai mare la adresa lumii democratice și a vecinilor ei – în frunte cu Taiwanul, a cărui cucerire el a calificat-o drept „o misiune istorică și un angajament neclintit”. Fostul președinte Donald Trump și secretarul său de stat, Mike Pompeo, au reușit adesea să creeze impresia că SUA ațâță neîntemeiat tensiunile cu China printr-o retorică excesiv de dură și un război comercial eronat. Discursul președintelui Xi ne reamintește acum că ambițiile tot mai mari ale regimului său și agresivitatea cu care el le urmărește constituie o amenințare autentică la adresa ordinii mondiale și, posibil, a păcii mondiale, notează The Washington Post.

Stilul adoptat de diplomații chinezi

Aroganța retoricii acestuia, înțesată cu nemulțumiri naționaliste, ne indică originea stilului „războinic lup” adoptat recent de diplomații chinezi.

„Noi nu am intimidat, oprimat sau subjugat niciodată poporul oricărei alte țări”, a subliniat el – cuvinte care trebuie să fi fost întâmpinate cu o stupefacție dureroasă în Tibet și în provincia Xinjiang, unde până la 1 milion de uiguri și alți musulmani au fost închiși în lagăre de concentrare și forțați să-și abandoneze cultura.

Apoi a urmat punctul emoțional culminant al discursului: „Nu vom permite niciodată vreunei forțe străine să ne intimideze, oprime sau subjuge”. Conform traducerii oficiale a textului distribuite de ministerul de externe, Xi a adăugat: „Oricine va încerca să procedeze astfel se va trezi pe o traiectorie de coliziune cu un mare zid de oțel”. Însă cei care l-au ascultat l-au auzit spunând că adversarii vor „avea capetele sparte însângerate”. După cum au scris și David Crawshaw și Alicia Chen de la The Post, sintagma avea să devină curând virală pe rețeaua socială Weibo, fără ca armata de cenzori a regimului să intervină.

Obiectivul Chinei

Această evocare a sângelui trebuie luată în serios atunci când discutăm despre Taiwan. Xi, reiterând o lozincă, a declarat că obiectivul e „reunificarea națională pașnică”, însă el a sunat mult mai convingător atunci când a promis „acțiune hotărâtă de înfrângere totală a oricărei tentative în sensul «independenței Taiwanului»” – cuvinte în deplină concordanță cu recenta întețire a incursiunilor militare ale Chinei în spațiul aerian al Taiwanului. După ce a concentrat puterea în propriile-i mâini și s-a proclamat, în esență, conducător pe viață, dl Xi pare să creadă că subjugarea acestei democrații robuste este o realizare pe care merită să și-o adauge în palmares, alături de zdrobirea uigurilor și a autonomiei Hong Kongului.

Nimic din toate acestea nu înseamnă că SUA ar trebui să caute deliberat o confruntare cu China. Însă cuvintele dlui Xi ar trebui să evidențieze că, cel puțin sub actualul ei conducător, China va constitui cel mai probabil o amenințare tot mai mare pentru vecinii ei, pentru lumea democratică și pentru libertatea umană în general.

Sursă foto: Dreamstime