Ministerul Finanţelor caută soluţii pentru contribuabilii care au depus Formularul 600

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, susţine că va găsi o soluţie pentru persoanele care au depus deja Formularul 600 la ANAF, astfel încât acestea să nu se mai întoarcă la Fisc pentru a completa alte documente. 

Teodorovici a amintit joi, la Tulcea, în timpul unei conferinţe de presă, că premierul Viorica Dăncilă a decis miercuri amânarea depunerii Formularului 600 până pe data de 15 aprilie şi a menţionat că până la acest termen contribuabilii nu trebuie să mai depună formularul, chiar dacă acest lucru nu este menţionat în actul normativ. 

“Cei care vor să o facă (să depună formularul, n.red.) pot să o facă, dar cât timp noi spunem că vom găsi o soluţie faţă de ce se întâmplă astăzi, adică va fi o formă mult simplificată a acestui formular, atunci oamenii nu au de ce să meargă la Fisc. Mai mult, pentru cei care au depus acest formular vom găsi o soluţie pentru ca lucrurile să nu se repete, să nu fie nevoiţi să depună din nou formulare”, a precizat ministrul Teodorovici, citat de Agerpres.

El a mai spus că persoanele care nu au depus Formularul 600 la Fisc nu-şi vor pierde calitatea de asigurat în următoarele luni. “Vom găsi formula legală, tehnic cât mai simplă, pentru ca lucrurile să fie fără niciun fel de probleme”, a afirmat ministrul Finanţelor Publice. 

Teodorovici s-a întâlnit joi la Tulcea cu primari din judeţ, autorităţi locale şi judeţene, reprezentanţi ai instituţiilor din subordinea Ministerului Finanţelor Publice care i-au prezentat problemele cu care se confruntă. 

În timpul conferinţei de presă, oficialul guvernamental şi-a exprimat susţinerea faţă de proiectele prioritare pentru judeţul Tulcea, respectiv podul peste Dunăre între Tulcea şi Brăila, drumul expres Brăila-Tulcea-Constanţa, refacerea parcului auto al societăţii Transport Public SA, distrus în proporţie de peste 50% luna trecută într-un incendiu, precum şi faţă de dorinţele primarilor de a continua proiectele începute în anii trecuţi. 

 

“Unele comunităţi locale au invocat că anumite fonduri nu se vor regăsi începând din acest an în bugetele proprii. Pentru a nu avea probleme în implementarea proiectelor aflate în derulare, vom gândi la Ministerul Finanţelor un mecanism pentru a le da siguranţă, baza legală, să continue, urmând ca la rectificarea bugetară să fie asigurate cel puţin sumele date în 2017”, a mai spus ministrul Teodorovici. 

Prezent la conferinţa de presă, preşedintele Consiliului Judeţean, Horia Teodorescu, a amintit că bugetul instituţiei pe care o conduce este unul dintre cele mai mici din ultimii ani şi că judeţul are nevoie de sprijin pentru concretizarea proiectului privind amenajarea podului peste Dunăre între Tulcea şi Brăila. 

“Referitor la pod sunt două componente importante pe care vă rog să le susţineţi la Ministerul Transporturilor şi la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, să grăbească procedura de expropriere pe suprafaţa afectată de pod şi descărcarea arheologică. Sunt două elemente care trebuie făcute acum, pe perioada de proiectare”, a declarat preşedintele CJ Tulcea. 

„Prim-ministrul a decis amânarea termenului de depunere a acestui formulat până pe 15 aprilie. Aș adăuga că până la acest termen contribuabilii nu trebuie să mai depună acest formular. (…) Cei care vor să o facă, pot să o facă, dar atât timp cât spunem că vom găsi o soluție față de ceea ce se întâmplă astăzi, adică va fi o formă mult simplificată a acestui formular, atunci oamenii nu mai au de ce să se ducă la Fisc să depună aceste formulare.”, a declarat Eugen Teodorovici, într-o conferință de presă.

Cât despre cei care au depus deja acest formular, ministrul Finanțelor a dat asigurări că se va găsi o soluție ca lucrurile să nu se repete și „să nu fie nevoie să depună din nou acele formulare”.

„Este răspunderea Fiscului ca lucrurile să fie cât mai simple”, a mai spus Teodorovici.