Tensiuni! Teodorovici aruncă problema bugetului în cârca lui Dragnea. Când va fi adoptată noua lege și cine primește mai mulți bani
Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat joi că bugetul de stat pe 2019 va fi prezentat şi adoptat vineri de Guvern, iar ulterior trimis către Parlament, adăugând că proiectul prevede o creştere „foarte importantă” în domeniile investiţii, sănătate şi educaţie.
„Eu vă spun că o să aveţi mâine un buget în Guvern prezentat, discutat, adoptat, trimis la Parlament. După aceea, ţine de Parlament cât de repede va adopta acest buget, care are o creştere foarte importantă pe investiţii, sănătate şi educaţie”, a declarat Teodorovici, la sediul Ministerului Finanţelor, înainte de întâlnirea cu primarii pe tema bugetului.
Întrebat despre faptul că unii primari au plecat nemulţumiţi după întrevederea pe care a avut-o miercuri cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor, Teodorovici a spus: „A rămas că ne vedem astăzi la minister pentru o ultimă clarificare”.
El a susţinut că scandalul din jurul bugetului a fost provocat „în mod artificial”.
„Şi în Parlament este tot un proces de consultare, de dezbatere, după aceea de adoptare, (…) se poate modifica orice”, a afirmat ministrul.
Chestionat de ce a durat atât de mult întocmirea proiectului de buget, el a răspuns că „în nici un caz din cauza Ministerului Finanţelor”, ci „din motive care nu mai contează”.
Amintim faptul că liderul PSD Liviu Dragnea a lipsit din spațiul public timp de mai multe săptămâni, fiind plecat în vacanță, și din acest motiv s-a speculat că legea bugetului a fost întârziat din cauza lui. De asemenea, Dragnea a cerut la sfârșitul săptămânii trecute modificări în buget, cel mai cunoscut exemplu fiind cel referitor la reducerea banilor pentru Serviciile Secrete.
Asta în condițiile în care cu o săptămână înainte liderul PSD a distribuit o fotografie în care apărea alături de liderii Coaliției aflate la putere, sugerând că discuția vizează bugetul de stat.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





