De mai bine de o lună Capital relatează, punctual, schimbările bruște de situație din cadrul uzinei Ford de la Craiova. În tot acest timp, acțiunile din interiorul sindicatului, devin, pe zi ce trece, tot mai greu de înțeles și mai ușor de încadrat în categoria „comedie”. Doar aparent hilare, toate răzgândirile și luările de poziție incoerente ale sindicatului pot duce la o adevărată dramă.

Finalul lui 2017 nu a fost deloc liniştit pentru angajaţii şi patronatul uzinei româneşti a gigantului american Ford. Aşa cum Capital a relatat încă de la jumătatea lui decembrie, încercarea de a se ajunge la un compromis în privinţa noului Contract Colectiv de Muncă (CCM) s-a soldat cu un scandal care a avut, uneori, aspectul unei telenovele pur olteneşti.

Istoria începe în primele zile ale lui decembrie când patronatul şi sindicatele au negociat Contractul Colectiv de Muncă (CCM). După câteva discuţii mai mult sau mai puţin aprinse pe această temă, pe 13 decembrie, patronatul trimite către angajaţi o ofertă finală cu un ton ameninţător în care este menţionat inclusiv faptul că transferul impozitelor de la Angajator la Angajat nu va fi pus în aplicare dacă nu este semnat CCM. Cum acest document nu a fost deloc pe placul angajaţilor, iar şefa de sindicat a fost considerată responsabilă pentru ajungerea negocierilor în impas, liderii angajaţilor au decis, pe 19 decembrie, să o suspende din funcţie pe Maria Manea. Este important de menţionat că aceasta câştigase alegerile şi devenise lider de sindicat cu doar două luni înainte. Acuzată de „acţiuni antisindicale”, ea este înlocuită la discuţiile cu patronatul de o „comisie de negociere”.

Înainte de a continua telenovela trebuie punctat evenimentul de ieri, 10 ianuarie, când în urma alegerilor pentru conducerea sindicatului, aceeași Maria Manea, acuzată de „acţiuni antisindicale”, a fost realeasă în funcție. Departe de a fi doar o „toană” a angajaților, această schimbare de situație pune noul lider sindical într-o postură de inferioritate în fața patronatului cu care va trebui să negocieze încheierea CCM. Asta pentru că Maria Manea este cea care a discutat până pe 19 decembrie 2017 detaliile Contractului Colectiv de Muncă pe care angajații l-au considerat atunci dezavantajos.

 

Revenind la tragicomedia de la Ford Craiova, În cursul zilei de 20 decembrie, atât sindicatul cât şi patronatul anunţă finalizarea negocierilor pentru încheierea noului CCM şi atingerea uni acord. „Ne bucurăm să anunţăm că Ford România a finalizat cu succes negocierile cu sindicatele noastre cu privire la contractul colectiv de muncă valabil pentru 2018 şi 2019. În ceea ce priveşte trecerea contribuţiilor de la angajator la angajaţi pe fondul celor mai recente modificări legislative, putem confirma faptul că am identificat soluţiile adecvate şi echilibrate totodată pentru toţi angajaţii noştri şi că vom implementa toate măsurile necesare pentru a creşte salariul brut, astfel încât de la 1 ianuare 2018 salariile nete ale angajaţiilor să nu fie afectate”, a anunţat Ford România.

Ei bine, joi dimineaţa, pe 21 decembrie, angajaţii s-au declarat complet nemulţumiţi de acordul dintre liderii lor şi patronat şi, după ce au purtat discuţii aprinse cu „Comisia de Negociere”, au decis să intre în grevă. Aflaţi între ciocan şi nicovală, cei nouă membri ai Comisiei au solicitat conducerii Ford noi consultări. Este important de menţionat că membri Comisiei de Negociere au susţinut, se pare, în faţa angajaţilor că nu au semnat un nou CCM, însă un document aflat în posesia Capital, denumit „Buletin de Informaţii  Nr. 345” şi parafat de Sindicatul Ford arată exact contrariul. Surse din cadrul uzinei ne-au informat că acordul a fost finalizat în cursul zilei de miercuri, când atât sindicatul cât şi patronatul au anunţat atingerea unui consens, însă noul Contract Colectiv de Muncă urma să fie semnat în dimineaţa zilei de 21 decembrie. Lucru care nu s-a mai întâmplat la presiunea angajaţilor. După câteva ore în care o parte dintre angajaţii Ford au pichetat cădirea administrativă oprind lucrul, uzina şi-a reluat activitatea, iar patronatul a răspuns la solicitarea Capital că „Ford România nu face comentarii cu privire la discuţiile interne dintre sindicate şi membri acestora. Negocierile privind noul contract colectiv de muncă valabil pentru 2018 şi 2019 au fost finalizate ieri. Nu avem nimic în plus de adăugat.”

Pentru că 2018 a prins uzina Ford tot fără Contract Colectiv de Muncă, iar angajaţii nu ştiu exact cum vor fi plătiţi, în data de 4 ianuarie sindicatul a convocat o adunare generală în care – conform unui nou document ajuns în posesia Capital – s-a hotărât deschidertea unui conflict de muncă, legal de această dată.

 

Cum procedura legală de declanşare a unui conflict de muncă pare singura opţiune a angajaţilor în acest moment este limpede că o eventuală grevă ar putea avea loc cel mai devreme peste două luni. Și asta doar în cazul în care nu se ajunge la un consens până în martie. Deocamdată, sindicatul a înştiinţat patronatul în privinţa intenţiilor sale şi, dacă răspunsul acestuia nu va fi mulţumitor, va urma o mediere organizată de Inspectoratul Teriorial de Muncă (ITM). Abia ulterior ar putea fi organizată o grevă de avertisment şi, apoi, una generală. Cert este însă că efectele fostului CCM vor înceta, iar muncitorii vor fi acoperiţi strict de Contractele Individuale de Muncă (CIM). 

Din nefericire, întreaga înşiruire de evenimente de mai sus vine în contextul în care uzina ar trebui să producă la capacitate maximă noul Ford EcoSport care abia a fost lansat pe piaţă. Pentru a atinge masa critică necesară prezentării şi vânzării modelului în toată Europa, fabrica ar trebui să se concentreze strict pe asamblarea acestuia, fără sincope.