Taxă UE pentru companiile din industria jocurilor de noroc. Banii obținuți ar merge spre educație
SURSA FOTO: Unsplash - jocuri de noroc
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a propus în Parlamentul European taxarea la nivel UE a companiilor de pariuri și jocuri de noroc online, pentru a finanța educația și politicile de tineret, ca alternativă la măsuri care ar afecta România.
Victor Negrescu propune taxarea la nivel european a industriei jocurilor de noroc online pentru finanțarea educației
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, susține că Uniunea Europeană nu dispune în prezent de suficiente resurse financiare pentru a acoperi nevoile actuale ale statelor membre, inclusiv ale României, iar o parte dintre soluțiile discutate pentru suplimentarea veniturilor ar putea afecta direct țara noastră.
În acest context, eurodeputatul a anunțat, prin intermediul contului său de Facebook, că, împreună cu social-democrații europeni, a propus o alternativă de finanțare care să nu pună presiune suplimentară pe cetățeni, respectiv introducerea unei taxe la nivel european aplicate companiilor din industria pariurilor și jocurilor de noroc online. Potrivit acestuia, fondurile obținute ar urma să fie direcționate către educație și politici de tineret.
Victor Negrescu a precizat că, alături de intergrupul Parlamentului European pentru educație, a inițiat un amendament, susținut de peste 20 de eurodeputați, prin care se solicită ca 20% din viitorul buget european pe termen lung să fie alocat educației și formării competențelor. Amendamentul a fost depus la raportul privind viitorul Cadrului Financiar Multianual.
Oficialul european a explicat că măsura este necesară deoarece industria jocurilor de noroc online profită de piața unică europeană și generează anual venituri de ordinul sutelor de miliarde de euro, în condițiile în care nu există un cadru comun de reglementare la nivelul UE. Diferențele mari de taxare între statele membre, concurența neloială, combaterea insuficientă a evaziunii și a activităților ilegale, lipsa unor standarde comune pentru protecția minorilor și prevenirea dependenței, precum și optimizarea fiscală prin care o parte semnificativă a profiturilor părăsește Uniunea au fost enumerate printre principalele probleme.
În ceea ce privește soluțiile concrete, Victor Negrescu a subliniat necesitatea unor reguli europene clare și a intensificării luptei împotriva activităților ilegale, introducerea unui mecanism de taxare suplimentară bazat pe profiturile companiilor, fără a taxa cetățenii, precum și direcționarea fondurilor către educație, politici de tineret, competențe digitale și prevenție.
Inițiativa a fost prezentată favorabil de publicația POLITICO, care a evidențiat viabilitatea propunerii. Potrivit vicepreședintelui Parlamentului European, aceasta reprezintă o soluție corectă pentru sprijinirea educației și a tinerilor, fără a introduce noi taxe care să afecteze România.
Reacțiile românilor
Reacțiile românilor la anunț au fost preponderent pozitive. Mai mulți cetățeni și-au exprimat speranța că amendamentul va avea un rezultat favorabil, subliniind importanța educației și îngrijorarea față de situațiile recente din acest domeniu.
Alții au apreciat inițiativa și eforturile lui Victor Negrescu, considerând educația o prioritate absolută, și au atras atenția asupra impactului tot mai mare al pariurilor în rândul tinerilor, solicitând măsuri similare și pentru casele de pariuri fizice.
„Sper ca acest amendament sa aiva un final pozitiv , atentie mare la educatie , sunt ingrozita de cele intamplate in ultima perioada. Faceti ceva , sunteti un adevarat roman , se poate . Sanatate , numai bucurii , Da Doamne !
Educația trebuie să fie pe primul loc!
Mulțumim ca puneți educația pe primul loc! Pariurile sunt o problemă din ce în ce mai mare și în rândul tinerilor. Sperăm ca se vor lua astfel de măsuri și pentru casele de pariuri fizice ! Mult succes în continuare !
Intotdeauna am apreciat efortul d- lui Victor Negrescu! Felicitari!
Excelentă propunere, bravo și succes!”
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





