Taxa de acces ar urma să se aplice diferențiat, în funcție de tipul vehiculului și de perioada de utilizare, putând fi achitată pentru intervale de o zi, șapte zile, 30 de zile sau 12 luni. Plata va putea fi realizată online, prin SMS sau la puncte autorizate, iar verificarea va fi efectuată cu ajutorul camerelor fixe și mobile de recunoaștere a numerelor de înmatriculare.
Bucureștiul ar putea taxa accesul mașinilor din provincie
Pentru autoturisme, taxa ar urma să fie de 3,5 euro/zi, 6 euro/7 zile, 9,5 euro/30 de zile și 50 de euro/an. În cazul autoutilitarelor, valoarea ar varia între 8,6 euro/zi și 96 euro/an, iar pentru camioane, în funcție de tonaj, între 4-11 euro/zi și 320-1.210 euro/an. Microbuzele cu 9-23 de locuri ar plăti 4 euro/zi, 20 de euro/săptămână, 52 de euro/lună și 320 de euro/an, în timp ce autocarele ar fi taxate între 7 și 560 de euro, în funcție de perioada aleasă.
Proiectul prevede și o serie de excepții, aplicabile pentru ambulanțe, vehicule ale ISU, Poliției, Jandarmeriei, Ministerului Apărării, precum și pentru cele deținute de persoanele cu handicap, autovehiculele istorice, vehiculele diplomatice și cele cu emisii zero (100% electrice sau pe bază de hidrogen).
Fondurile obținute din plata taxei ar urma să fie direcționate exclusiv către proiecte de mobilitate
Fondurile obținute din plata taxei ar urma să fie direcționate exclusiv către proiecte de mobilitate, extinderea rețelelor Park & Ride și măsuri antipoluare. Direcțiile de specialitate ale Primăriei Capitalei, împreună cu Brigada Poliției Rutiere, vor elabora în termen de 90 de zile de la adoptare regulamentul detaliat și procedurile tehnice de implementare.
Potrivit referatului de aprobare, Municipiul București se confruntă cu o supraaglomerare cronică a traficului, având cea mai mare densitate de autovehicule din România. Conform Planului de Mobilitate Urbană Durabilă București-Ilfov 2021-2030 și datelor Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), în Capitală circulă zilnic peste 1,4 milioane de autovehicule, dintre care aproximativ 35% sunt înmatriculate în alte județe.
Situația determină pierderi semnificative de timp
Această situație determină pierderi semnificative de timp și un grad ridicat de poluare. Conform TomTom Traffic Index 2024, șoferii din București pierd în medie 134 de ore pe an din cauza aglomerației, iar raportul ANPM 2024 arată depășiri frecvente ale limitelor europene pentru particule PM10 și NO2.
Proiectul a fost deja depus la Primăria Capitalei, urmând ca direcțiile de specialitate să întocmească rapoartele necesare. Ulterior, documentul va fi supus dezbaterii publice, iar consilierul general estimează că acesta ar putea fi votat în ședința Consiliului General al Municipiului București din noiembrie sau decembrie.

Inițiatorul propunerii a identificat trei categorii de persoane afectate de această măsură
Inițiatorul propunerii a identificat trei categorii de persoane afectate de această măsură. Prima categorie este cea a locuitorilor din București care și-au înmatriculat mașinile în alte județe – aceștia ar urma fie să își mute înmatricularea în Capitală, fie să circule mai rar.
„Am identificat trei categorii (n.red. de persoane afectate). Sunt cei care stau în Bucureşti, dar şi-au înmatriculat maşina în alt judeţ; ori îşi vor muta maşina pe Bucureşti, ori vor circula mai rar. O a doua categorie o reprezintă oamenii care vin în Bucureşti pentru o problemă punctuală, o zi – două, iar pe aceştia vrem să îi încurajăm să lase maşina în park&ride şi să ia mijloacele de transport în comun. A treia categorie este a celor care tranzitează zona Bucureştiului. Pe aceştia vrem să îi încurajăm să folosească centurile ocolitoare sau variantele de ocolire, pentru a nu mai intra în Bucureşti”, a spus Dan Cristian Popescu.
A doua categorie este reprezentată de persoanele care vin ocazional în București, pentru scurt timp, care ar fi încurajate să utilizeze parcările Park & Ride și transportul public. Cea de-a treia categorie o constituie șoferii care doar tranzitează zona Bucureștiului, fiind încurajați să folosească centura ocolitoare sau alte rute alternative.
„Foarte mulţi bucureşteni sunt de acord cu proiectul. (…) Este o chestiune care contribuie la reducerea traficului în Bucureşti şi a poluării. Cred că, cel puţin pentru o anumită perioadă, trebuie adoptat. Măcar pentru cinci ani cred că se poate adopta”, a mai spus social-democratul.
Consilierul PSD consideră că există susținere publică pentru o astfel de măsură, apreciind că implementarea ei ar contribui semnificativ la reducerea traficului și a poluării din Capitală. El propune adoptarea taxei cel puțin pentru o perioadă de cinci ani, subliniind că există mii de localități europene care aplică deja sisteme similare de taxare a accesului auto.
„Această presiune încetineşte traficul urban, determinând pierderi de timp medii de peste 134 ore/an/şofer (TomTom Traffic Index 2024) şi produce un nivel ridicat de poluare cu particule PM10 şi NO2, depăşind frecvent limitele europene (raport ANPM 2024)”, arată documentul.
Inițiativa ar putea determina înmatricularea vehiculelor în București
În plus, Popescu a menționat că această inițiativă ar putea determina înmatricularea vehiculelor în București de către persoanele care locuiesc aici, dar au mașinile înmatriculate în alte județe. Astfel, impozitul auto ar fi colectat de autoritatea locală a Capitalei, contribuind la creșterea veniturilor bugetare.
„Asigurările se calculează în funcţie de numărul de daune din judeţul respectiv. Dacă stai în Bucureşti şi ai maşina în alt judeţ şi faci o daună, dauna se calculează la Bucureşti. Şi se împarte costul la cei care au maşinile înmatriculate în Bucureşti. Dar tu nu eşti afectat”, a completat social-democratul.
De asemenea, proiectul ar putea avea un efect indirect asupra asigurărilor RCA, întrucât acestea se calculează în funcție de daunalitatea din fiecare județ. În prezent, mulți proprietari de mașini care locuiesc în București, dar au înmatriculările în alte județe, plătesc polițe de asigurare mai ieftine, în timp ce daunele produse în Capitală se reflectă în costurile suportate de ceilalți șoferi înmatriculați aici.