Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, se declară „îngrijorat” de împrumuturile Ministerului Finanţelor Publice de pe piaţa bancară din România, fiind de părere că acestea vor avea ca efect oprirea proiectelor de dezvoltare şi diminuarea creşterii economice.

„Mă îngrijorează voioşia pe care o afişează ministrul de Finanţe atunci când se împrumută masiv pe piaţa bancară din România. Nu fac parte din rândul celor care spun că deficitele nu trebuie finanţate şi că soluţia este să mai strângem cureaua. Am tot strâns-o pe vremea lui Ceauşescu şi am văzut unde am ajuns. România este încă o ţară care are un deficit mic, poate unul dintre cele mai mici din Uniunea Europeană. Mă îngrijorează aceste împrumuturi pentru că multele miliarde pe care le-a extras din casele de bani ale băncilor la finalul anului trecut şi, mai ales, planul de a extrage alte zeci de miliarde în acest an vor agrava şi mai mult lipsa de apetit a băncilor de a finanţa antreprenori, afaceri, dezvoltări!”, precizează fostul preşedinte al Senatului.

Ministerul de Finanţe are şi alte pârghii, „nu doar mâna întinsă”, spune Tăriceanu

Tăriceanu susţine că bancherii nu ar mai avea nevoie să analizeze proiecte de afaceri ale unor persoane private „dacă au la îndemână posibilitatea de a-şi plasa banii, cu dobânzi generoase, în braţele largi ale statului român, fără muncă şi fără riscuri”. „Adică un fel de capitalism de stat”, apreciază Tăriceanu.

„De ce ar vrea băncile să rişte, participând la dezvoltarea sectorului auto sau energetic, când statul le dă cele mai mari dobânzi pe care ele le-ar putea obţine în Europa? Efectul pe termen mediu al drenării de către Ministerul de Finanţe a resurselor băncilor româneşti va fi oprirea proiectelor de dezvoltare, diminuarea creşterii economice, pierderea de locuri de muncă sau stoparea creşterilor de salarii în mediul privat”, subliniază preşedintele ALDE.

Potrivit acestuia, un Minister de Finanţe are şi alte pârghii de a-şi finanţa deficitele, „nu doar mâna întinsă la băncile comerciale”, scrie Agerpres.

„Întindeţi mâna către românii care au economii ce îşi pierd în fiecare zi din valoare din cauza dobânzilor minuscule oferite de bănci! Daţi românilor dobânzi bune la plasamentele lor şi veţi avea banii pentru deficit, lăsând în acelaşi timp resurse pentru finanţarea dezvoltării. România are nevoie de finanţare pentru marile proiecte de infrastructură, pentru spitale regionale, pentru dezvoltarea proiectelor energetice, pentru transformarea Dunării în cea mai mare autostradă a Europei, ori această deturnare a resurselor băncilor comerciale strict pentru finanţarea unui deficit naţional nu ne ajută”, mai susţine Tăriceanu.

Ministerul Finanţelor Publice a planificat în luna ianuarie împrumuturi de la băncile comerciale de 4,4 miliarde de lei, din care 300 de milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount şi 4,1 miliarde de lei prin şapte emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 615 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni. Suma este mai mică cu 930 de milioane de lei faţă de cea programată pentru luna decembrie şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.


Te-ar putea interesa și: