Tăriceanu iese la rampă! Președintele „să îi ceară lui Orban să îşi depună mandatul”
Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele ALDE, consideră că şeful statului trebuie să îi ceară lui Ludovic Orban să îşi depună mandatul. Răspunsul lui Tăriceanu vine după ce Curtea Constituţională a stabilit că există conflict juridic între preşedinte şi Parlament privind desemnarea liderului PNL în funcţia de premier.
„Decizia CCR nu e surprinzătoare şi, indiferent dacă poate fi sau nu pentru unii surprinzătoare, ceea ce este de făcut acum nu mai este de comentat în privinţa ei, ci respectarea deciziei CCR de către preşedinte. Şi preşedintele are de făcut aici un lucru foarte rapid, nu să stea foarte mult pe gânduri, ci să îi ceară lui Orban să îşi depună mandatul, pentru a putea trece la consultări şi a găsi cât mai repede o soluţie de premier. Sigur că are la dispoziţie mai departe două soluţii: fie un premier din partea PNL, care îşi va dori şi acela probabil tot alegeri anticipate, fie o soluţie responsabilă de premier independent care să conducă guvernul până la viitoarele alegeri la termen, având în vedere că situaţia economică se degradează, cursul leului este afectat, dar cel mai grav este riscul acestei difuzări de coronavirus în România. Şi în faţa unei astfel de situaţii premergătoare unei crize, care este previzibilă, deciziile trebuie luate rapid şi responsabil”, a afirmat Tăriceanu, luni, la Digi 24, potrivit agerpres.ro
Conflict juridic între preşedinte şi Parlament
Curtea Constituţională a României a stabilit luni că există conflict juridic între preşedinte şi Parlament privind desemnarea liderului PNL, Ludovic Orban, în funcţia de premier, au precizat oficiali ai CCR, conform sursei menționate.
Potrivit surselor citate, preşedintele Klaus Iohannis trebuie să facă o nouă nominalizare pentru funcţia de premier. Curtea a constatat, în acord cu Decizia nr.80/2014, că desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru trebuie să aibă ca scop asigurarea coagulării unei majorităţi parlamentare în vederea formării unui nou guvern.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





