Între 14 şi 17 noiembrie va avea loc la Romexpo ediția de anul acesta a Târgului de Turism al României. Cu această ocazie, se vor întrece în oferte de vacanţă peste 230 de firme expozante din 16 ţări.

De remarcat est că DERTOUR anunță o promoție inedită la Târgul de Turism de la Romexpo, unde lansează în premieră pachetul ”N-ai curaj să pleci chiar acum în vacanță”.

Compania premiază spontaneitatea și invită iubitorii de călătorii să vină la standul său de la târg cu bagajul de mână făcut, gata să plece în vacanță imediat și să se înscrie în cursa pentru câștigarea uneia din cele două vacanțe de două persoane, 100% gratuite, acordate pe loc, prin tragere la sorți.

Doritorii sunt invitați în oricare dintre cele patru zile de târg la standul DERTOUR, la ora 13.00, să ia un bon de tombolă, urmând ca în 15 minute să fie alese câte două perechi de câștigători pe zi, care vor pleca direct în vacanță. Aceștia își vor alege pe loc destinația preferată din Europa dintre cele trei puse la dispoziție de consultanții firmei de turism, unde vor să își petreacă vacanța de trei zile (pentru două persoane), iar apoi se vor îndrepta imediat spre aeroport.

La Târgul de Turism, DERTOUR își așteaptă vizitatorii cu un portofoliu foarte diversificat de vacanțe pentru orice gust și peste 60 de consultanți gata să ajute iubitorii de călătorii să își aleagă vacanța perfectă, la prețuri reduse.

Iar doritorii vor găsi oferte speciale pentru Revelion, incluzând propuneri inedite precum petrecerea Sărbătorilor de iarnă în Delta Dunării, vacanțe în destinații exotice, pachete Early Booking pentru vacanțe de vară 2020, dar și vacanțe în România.

Printre cele mai atractive oferte se numără cele în destinații exotice (Thailanda, Bali, Mauritius) cu prețuri începând de la 599 de euro/persoană/sejur, vacanțe inedite în România (Crăciun în Delta Dunării) și în locuri îndepărtate – Panama – Playa Bonita, Mexico City – Peninsula Yucatan și Cancun sau Egipt – Hurghada, precum și oferte Early Booking în Turcia, Grecia, Spania și Bulgaria.

Tot în cadrul Târgului, Christian Tour va derula o campanie de Black Friday cu reduceri semnificative la vacanțe în destinațiile de vară preferate de români: Grecia, Turcia, Egipt, Tunisia, Spania, Bulgaria și România. Vizitatorii târgului sunt așteptați cu oferte speciale și la pachetele de Crăciun și Revelion în țară și în străinătate, circuite culturale în Europa și vacanțe exotice.

În premieră, turoperatorul lansează pachete city-break în București cu acces la Therme, cel mai mare centru de wellness, relaxare și entertainment din Europa.

 


Te-ar putea interesa și: