Vicepremierul Tanczos Barna a explicat miercuri, într-o intervenție televizată, direcțiile principale ale reformei pe care Guvernul intenționează să o aplice în domeniul pensiilor speciale. Oficialul a subliniat că obiectivul fundamental al coaliției este reducerea cheltuielilor cu persoanele care nu contribuie activ la dezvoltarea societății și limitarea privilegiilor de care beneficiază anumite categorii. În centrul discuțiilor se află schimbarea condițiilor de pensionare pentru magistrați, cu o tranziție accelerată față de legislația actuală.

Tanczos Barna: Obiectivul nostru primordial este să reducem privilegiile

Vicepremierul a precizat că prioritatea majoră a executivului rămâne crearea unui sistem social bazat pe muncă. Acesta a explicat că reformele urmăresc reducerea sumelor alocate de stat pentru persoanele care pot munci, dar aleg să trăiască din ajutoare.

În viziunea sa, resursele publice trebuie direcționate către domenii care stimulează dezvoltarea unei societăți sănătoase.

Tanczos Barna
SURSA FOTO: Facebook, Tánczos Barna

„Obiectivul nostru primordial este să reducem privilegiile, să construim o societate care se bazează pe muncă. Este elementul cel mai important al acestor reforme, astfel încât cheltuielile statului cu nemunca să scadă cât mai mult.

Şi aceste cheltuieli înseamnă, în primul şi în primul rând, acele ajutoare sociale care se duc către persoane capabile de muncă şi care ar putea să contribuie la dezvoltarea, construirea unei societăţi sănătoase în România”, a afirmat Tanczos Barna.

Pe lângă reducerea ajutoarelor sociale, vicepremierul a atras atenția și asupra remunerațiilor primite de persoanele plătite de stat.

El a insistat că veniturile acestora trebuie să fie proporționale cu activitatea desfășurată, fie că este vorba despre salarii, indemnizații sau pensii speciale. Executivul își propune să limiteze diferențele între contribuție și beneficiu.

Schimbările propuse pentru pensiile speciale: Să nu poate fi mai mare decât 70% din salariul net

Reforma pensiilor speciale include măsuri noi pentru magistrați, cu scopul de a aduce sistemul mai aproape de regulile generale de pensionare.

Vicepremierul a explicat că actuala regulă de pensionare după 25 de ani de activitate va fi înlocuită cu o perioadă minimă de 35 de ani. Această modificare urmărește creșterea perioadei efective de muncă și limitarea accesului rapid la pensii foarte mari.

„Adică nu după 25 de activitate, ci după 35 de ani de activitate să poate să iasă anticipat, la pensie. Pensia să nu poate fi mai mare decât 70% din salariul net, încasat, în ultima lună. Adică nu poţi să primeşti o pensie mai mare decât salariul pe care l-ai avut. Este absolut normal.

Toate aceste măsuri sunt aprobate şi sunt implementate în timp, pentru că nu toţi ies a doua zi la pensie, şi, cu siguranţă, aceste efecte se văd în funcţie de numărul de persoane care în baza noii legi ies în următorii ani la pensie, conform noilor condiţii”, a explicat vicepremierul.

Prin limitarea pensiei la 70% din salariul net, autoritățile doresc să elimine situațiile în care pensionarii primesc venituri mai mari decât cele obținute în perioada activă. Măsura se aplică treptat, astfel încât impactul asupra actualilor magistrați să fie diminuat, dar cu efecte vizibile în timp.

Tranziția la noul sistem în cinci ani: eliminarea actualelor pensii speciale nu se poate face brusc

Un alt punct esențial al reformei vizează modul de implementare. Vicepremierul a menționat că pentru a respecta principiile constituționale, eliminarea actualelor pensii speciale nu se poate face brusc. Totuși, termenul de tranziție va fi mult redus față de legea în vigoare, care permite o perioadă de 30 de ani.

„Nu poţi să ştergi cu buretele vechiul sistem, dar, în comparaţie cu actuala lege care permite trecerea la nou sistem de pensionare în treizeci de ani, acum trecerea o să se facă în cinci ani.

Să vedem care o să fie varianta finală, pentru că, inclusiv ieri, au avut loc discuţii între magistraţi şi domnul prim-ministru, inclusiv astăzi sunt discuţii pe această temă.

Vom conecta toate propunerile şi vom veni din partea coaliţiei cu o variantă finală săptămâna viitoare. Dar, cu siguranţă, nu vom aştepta zeci de ani ca să trecem de la actualul sistem de pensionare la un nou sistem mult mai echitabil”, a declarat Tanczos Barna pentru Digi24.

Negocierile dintre Guvern și reprezentanții magistraților continuă, fiind analizate mai multe variante. Coaliția își propune să ajungă la o formă finală a actului normativ în perioada imediat următoare, astfel încât noul sistem să fie aplicat cât mai curând.

Reducerea drastică a perioadei de tranziție marchează una dintre cele mai ferme poziții adoptate până acum de executiv pe tema pensiilor speciale.