Tal Lahav, SIXT Group România

Tal Lahav, SIXT Group România
Publicat de Valentin Vioreanu la 7 mai 2018, 07:41

La începutul anului trecut, Tal Lahav a fost promovat în funcția de CEO al SIXT Group România, una dintre companiile de top din industria auto. Anterior el a deținut timp de trei ani postul de director financiar și director executiv adjunct, perioadă în care SIXT Group România a obținut rezultate semnificative. Tal Lahav are un background în zona financiar – managerială, format în cadrul KPMG, unde a activat pentru peste 7 ani, atât în România cât şi în SUA, fiind licenţiat în administrarea afacerilor, cu specializarea contabilitate şi economie. SIXT Group România vizează o creștere de 20% a flotei administrată în sistem rent a car și leasing operațional, cu până la 5.000 de autoturisme aflate în administrare, în 2018. Grupul a înregistrat o cifră de afaceri de peste 27 milioane de euro în 2017 și estimează o creștere de 20% în 2018. Anul acesta, grupul intenționează să investească peste 20 de milioane de euro în toate diviziile sale. „În 2018, ne-am propus să fim leader de piață în toate activitățile nostre. Ne dorim să fim prima alegere a clienților care caută servicii auto, prin oferirea de servicii la cel mai bun raport calitate – preț dar și cu atitudinea potrivită, Always Yes“, ne-a transmis Tal Lahav.

Revista Capital premiază cei mai buni manageri din România

Gala Premiilor de Excelență în Management, evenimentul prin care Capital recunoaște meritele celor care fac economia românească să crească, a ajuns la cea cea de-a patra ediție.

Alegem câştigătorii împreună

La ediția din acest an, care va avea loc la începutul lunii iunie, avem șase categorii de premii. La fiecare categorie au fost propuși  mai mulți manageri dintre care redactorii Capital au selectat 10 persoane. Povestea lor şi, mai ales, realizările din ultimul an le găsiţi pe site-ul capital.ro.
Vă invităm pe această cale pe dumneavostră, cititorii Capital, să-i votați pe cei mai buni dintre cei buni.

Cum am stabilit nominalizaţii

Criteriile de evaluare au urmărit aspecte relevante pentru fiecare dintre aceste categorii, fie că este vorba de investirea şi cheltuirea fondurilor în mod eficient, de a administra personalul sau de a alege cea mai bună strategie de comunicare. (mai multe detalii despre procedura de selecție găsiți aici).

În funcție de voturile exprimate de dumneavoastră, redactorii Capital vor desemna și premia, în cadrul Galei de Excelență, pe primii trei manageri la fiecare categorie.  

Cele șase categorii de premii sunt:

Cel mai bun CEO

Cel mai bun director financiar

Cel mai bun manager de vânzări/comercial

Cel mai bun manager de HR

Cel mai bun manager de PR/Marketing

Cel mai bun responsabil de CSR

 

 

Informații articol
Etichete:
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.