Motorină fără acciză pentru fermieri din 2027. Florin Barbu: Deja sunt în discuții la nivelul Ministerului Finanțelor
SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin
Fermierii români ar putea cumpăra motorină fără acciză, direct de la pompă, începând din 2027. Ministerul Agriculturii discută cu Ministerul Finanțelor crearea unui mecanism care să reducă povara costurilor cu combustibilul. În paralel, autoritățile pregătesc un sprijin de aproape 60 de milioane de euro pentru compensarea cheltuielilor cu îngrășămintele.
Fermierii ar putea cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă din 2027
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a anunțat joi că sunt în desfășurare discuții cu Ministerul Finanțelor pentru introducerea unui nou mecanism de achiziție a motorinei destinate fermierilor.
Măsura ar urma să permită cumpărarea combustibilului fără plata accizei direct la pompă, începând cu anul 2027, în locul sistemului actual de compensare.
„În momentul de față, costurile sunt foarte mari, dar Ministerul Agriculturii, la rectificarea din noiembrie, trebuie să plătească acciza fermierilor români – și vorbim despre diferența din trimestrul doi și trimestrul trei. Deja sunt în discuții la nivelul Ministerului Finanțelor și am avut o discuție pentru a crea un mecanism astfel încât, din 2027, fermierii să poată achiziționa motorină fără acciză, direct de la pompă”, a declarat Florin Barbu.
Ministrul a făcut aceste precizări în contextul întrebărilor privind creșterea costurilor cu motorina, energia electrică și gazele naturale pentru producătorii agricoli.
Motorina costă 11 lei pe litru, iar acciza ajunge până la 3 lei
Potrivit ministrului Agriculturii, prețul unui litru de motorină este în prezent de aproximativ 11 lei, din care acciza reprezintă între 2,7 și 3 lei.
Florin Barbu a explicat că fermierii beneficiază în prezent de compensarea accizei și de rambursarea TVA aferentă unor cheltuieli realizate în activitatea agricolă.
„Să nu uităm un lucru: în sectorul vegetal din România, taxarea este inversă la cereale. Asta înseamnă că, pentru tot ceea ce înseamnă utilități, tot ceea ce înseamnă consumul de motorină, de utilaje, de reparații, statul român rambursează acel TVA către fermierii români. Deci, practic, fermierii beneficiază de plata accizei și de rambursarea TVA-ului la motorină”, a precizat ministrul.
Ministerul Agriculturii urmează să achite, în urma rectificării bugetare din noiembrie, sumele aferente compensării accizei pentru trimestrele al doilea și al treilea.
Deocamdată, mecanismul de cumpărare a motorinei fără acciză direct de la pompă se află în etapa discuțiilor dintre ministere, fără să fi fost anunțate condițiile concrete de aplicare.
Sprijin de aproape 60 de milioane de euro pentru îngrășămintele utilizate în agricultură
Pe lângă măsurile privind combustibilul, Ministerul Agriculturii pregătește un program de sprijin pentru compensarea costurilor cu îngrășămintele folosite în sectorul vegetal.
Valoarea totală a finanțării se apropie de 60 de milioane de euro, bani proveniți atât din fonduri europene, cât și de la bugetul de stat.
„Este hotărârea de Guvern transmisă la Ministerul Finanțelor, prin care venim cu un sprijin pentru compensarea îngrășămintelor utilizate în sectorul vegetal din România”, a afirmat Florin Barbu.
Ministrul a precizat că 29,8 milioane de euro au fost obținute de la Comisia Europeană, iar alte 30 de milioane de euro vor fi asigurate din bugetul național.
„Am luat 29,8 milioane de la Comisia Europeană și, în completare, am venit de la bugetul de stat cu 30 de milioane de euro”, a explicat acesta.
Proiectul de hotărâre de Guvern a fost transmis Ministerului Finanțelor, însă nu au fost prezentate deocamdată detalii privind calendarul plăților sau condițiile de eligibilitate pentru fermieri.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.