Ministrul Finanțelor, domnul Adrian Câciu și Vicepreședintele BERD, domnul Alain Pilloux, au discutat astăzi, 8 februarie a.c., subiecte legate de climatul investițional, finanțarea companiilor locale, sprijinirea dezvoltării infrastructurii și sprijinirea îndeplinirii unor ținte și jaloane asumate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Întâlnirea de la sediul MF a avut loc în marja vizitei oficiale a BERD  în România, în perioada 7-9 februarie 2022.

„Salut activitatea BERD în România și sprijinul acordat afacerilor românești. Rolul BERD în finanțarea investițiilor la nivel local este vital, prin colaborarea directă cu administrațiile locale și companiile din subordinea acestora. Cred că este foarte important să realizăm împreună o strategie pe termen mediu țintită pe proiecte locale, pentru dezvoltarea regională, atât de necesară pentru România”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

De asemenea a fost adus în discuție importanța colaborãrii cu BERD în privința implementării reformelor asumate prin PNRR și continuarea dialogului pe linia Invest EU.

BERD: un important investitor instituțional din România

BERD este unul din cei mai mari investitori instituționali din România, concentrându-se pe promovarea stabilității și pe extinderea produselor din sectorul financiar, pe îmbunătățirea infrastructurii prin eficiență și prin implicarea sectorului privat.

La rândul său, reprezentul Băncii și-a arătat disponibilitatea de a sprijini România prin creșterea finanțării proiectelor, precum și prin asistența tehnică acordată în domenii strategice ca: energie, municipalități și infrastructură.

România urmărește promovarea investițiilor în dezvoltarea regională

Strategia curentă de țară pentru România, aferentă perioadei 2020-2025, are în vedere promovarea investițiilor în infrastructura durabilă și dezvoltarea regională, sprijinirea productivității prin expansiunea sectorului corporate și perfecționarea competențelor și extinderea intermedierii financiare și a piețelor de capital.

BERD a investit până în prezent aproximativ 9,5 miliarde de euro în 485 de proiecte, din care 176 de proiecte sunt în curs de implementare, cu o valoare de cca 2,121 miliarde euro. Acestea sunt structurate pe trei mari categorii de beneficiari: instituţii financiare (485 milioane euro); industrie, comerţ şi agribusiness (915 milioane euro); infrastructură durabilă (721 milioane euro), conform unui comunicat transmis de Ministerul Finanțelor.