SUA și China finalizează acordul pentru versiunea americană a TikTok. Tranzacția, evaluată la 14 miliarde de dolari
SURSA FOTO: Dreamstime - SUA şi China au ajuns la un acord final privind TikTok
Duminică, Statele Unite și China au ajuns la un acord final privind versiunea americană a aplicației TikTok, anunțul fiind făcut de Scott Bessent, secretarul Trezoreriei SUA. Tranzacția, evaluată la 14 miliarde de dolari, prevede transferul controlului asupra aplicației către noii investitori americani, în timp ce ByteDance și acționarii chinezi vor păstra sub 20% din capital. Acordul urmează să fie oficializat săptămâna viitoare într-o întâlnire între liderii celor două țări, Donald Trump și Xi Jinping, programată în Coreea de Sud.
SUA şi China au ajuns la un acord final privind TikTok
Duminică, Scott Bessent, secretarul Trezoreriei SUA, a făcut public faptul că Statele Unite și China au ajuns la un acord privind predarea versiunii americane a aplicației către noii deținători.
Într-o intervenție la CBS, Bessent a declarat că s-a ajuns la un acord, precizând că „toate detaliile sunt puse la punct de astăzi” și că cei doi lideri urmează să încheie oficial tranzacția într-o întâlnire planificată săptămâna viitoare în Coreea de Sud.
Bessent nu a intrat în amănunte despre acord, subliniind însă că acesta se încadrează într-un context mai larg, stabilit de ambele părți, și face parte dintr-un posibil acord comercial ce va fi abordat în discuțiile dintre Trump și Xi Jinping programate în zilele următoare.
Valoarea estimată a tranzacției pentru versiunea americană a TikTok se ridică la 14 miliarde de dolari, iar ByteDance împreună cu investitorii săi chinezi vor păstra sub 20% din capitalul companiei.

Donald Trump amenința că interzice TikTok în 2020
Fiul lui Trump, Barron Trump, în vârstă de 19 ani, a fost propus de fostul producător de social media al președintelui, Jack Advent, ca posibil membru al consiliului de administrație. Trump a menționat că noii investitori americani includ proprietarii de media conservatori Rupert Murdoch și Larry Ellison.
În 2020, în timpul primului său mandat, Trump a amenințat că va interzice TikTok ca represalii pentru modul în care China a gestionat pandemia de Covid-19.
Congresul a aprobat interzicerea aplicației, iar legea a fost semnată în aprilie 2024 de Joe Biden, care era președinte între cele două mandate ale lui Trump. Interdicția urma să intre în vigoare pe 20 ianuarie 2025, dar a fost amânată de patru ori de Trump, în timp ce administrația sa încerca să finalizeze un acord pentru transferul proprietății.
Ordinul executiv semnat de Trump transferă supravegherea algoritmului aplicației către noii investitori, inclusiv șase din cele șapte locuri din consiliul de administrație.
Duminică, Trump a ajuns în Malaezia pentru un summit al Asociației Națiunilor din Sud-Estul Asiei, parte a unui turneu de cinci zile pe continent, fiind preconizată o întâlnire față în față între Trump și Xi joi.
Cei doi urmează să discute despre achizițiile de soia și produse agricole de la fermierii americani, balanța comercială și criza fentanylului din SUA, invocată ca motiv pentru tarifele de 20% impuse de Trump importurilor chineze.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





