Sora lui Kim Jong-un îi oferă un răspuns consilierului american pentru securitate: Au ales calea greșită

Sora lui Kim Jong-un îi oferă un răspuns consilierului american pentru securitate: Au ales calea greșită
Publicat de Leonard Bădilă la 22 iunie 2021, 18:50

Statele Unite au așteptări greșite față de Coreea de Nord, a avertizat recent Kim Yo Jong, sora liderului nord-coreean Kim Jong-un și un înalt oficial al partidului de guvernământ.

Sora lui Kim Jong-un îi oferu un răspuns consilierului american pentru securitate

Kim Yo Jong susține că Statele Unite au ales „calea greșită” și ar putea interpreta situația „în așa fel încât să caute confort pentru sine”.

„Așteptarea pe care au ales-o este calea greșită, care i-ar fi aruncat într-o dezamăgire și mai mare. Se pare că SUA ar putea interpreta situația în așa fel încât să caute confort pentru sine”, a declarat Kim Yo Jong într-o declarație publicată în mass-media de stat din Coreea de Nord.

Declarația consilierului american pentru securitate națională

Sora liderului nord-coreean Kim Jong-un a răspuns consilierului american pentru securitate națională Jake Sullivan, care a declarat duminică că vede un „semnal interesant” în discursul recent al lui Kim Jong-un despre pregătirea atât pentru confruntare, cât și pentru diplomație cu SUA.

În momentul de față, reprezentantul special al SUA pentru Coreea de Nord, Son Kim, se află în vizită la Seul. La o întâlnire trilaterală cu omologii săi sud-coreeni și japonezi, luni, acesta a spus că Washingtonul se bazează pe Phenian pentru a fi de acord cu reluarea dialogului bilateral.

Criza alimentară din Coreea de Nord

Anterior, liderul nord-coreean Kim Jong Un a recunoscut că ţara sa se confruntă cu o „situaţie alimentară sub tensiune”. Acesta a spus că s-a confruntat cu „o serie de dificultăţi” din cauza a numeroase „provocări” care trebuie depăşite.

„Criza alimentară este sub tensiune din cauză că sectorul agricol nu şi-a atins obiectivul de a produce cereale pe fondul pagubelor produse anul trecut de taifunuri”, a declarat Kim Jong Un.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.