Rezultatele sondajului, prezentateîntr-o conferinţă de presă, arată că atât liceenii, cât şi studenţii consideră că un comportament financiar demn de urmat este cel care echilibrează cheltuielile cu veniturile, reuşind să economisească şi să investească eficient în acelaşi timp. 36 % dintre respondenţi au un model financiar printre membrii familiei, mama fiind persoana cea mai de încredere.

Dintre persoanele publice, cea mai mare pondere au avut Bill Gates, Mugur Isărescu şi Ion Ţiriac. Alte modele întâlnite în rândul tinerilor care se regăsesc în sondajul realizat de BCR sunt: Donald Trump, Steve Jobs, Mark Zuckerberg.

De asemenea, 73% au declarat că ţin evidenţa banilor – au un buget de venituri şi cheltuieli. Motivele principale invocate sunt necesitatea gestionării eficiente, controlul mai bun şi dificultatea în a obţine banii. 65% dintre respondenţi au declarat că economisesc bani pentru acoperirea cheltuielilor mai mari legate de facultate sau excursii.

Conform studiului, liceenii cheltuiesc banii în principal pe haine, ieşiri în oraş, mâncare şi cărţi.

În ceea ce priveşte pregătirea profesională, 62 % dintre respondenţi consideră că pregătirea practică este cea mai eficientă modalitate de învăţare. Doar 16% acordă un rol important în dezvoltarea lor personală şi profesională îndrumării primite din partea mentorilor, iar 22% pun un accent mai mare pe pregătirea teoretică, oferită de şcoală.

78% dintre tinerii participanţi la sondaj şi-au făcut un plan de carieră, domeniile de interes cu cea mai mare pondere fiind cel financiar-bancar, IT şi marketing.

Întrebaţi despre valorilor lor, tinerii români spun că îi definesc în principal libertatea, înclinaţia spre distracţie şi creativitatea. La polul opus se află valorile percepute ca fiind specifice tinerilor români de acum 20 ani: responsabilitate, comportament civilizat şi spirit de echipă.

Un număr de 60 de liceeni şi aproape 150 de studenţi au participat la programele de internship remunerate desfăşurate de BCR în lunile iulie şi august ale acestui an. Programul Summer Job în BCR este singurul program de internship salarizat, pentru liceeni desfăşurat în România şi este deja la ediţia a doua. Programul [email protected], internship plătit pentru studenţi, este la ediţia a şasea, cu peste 500 de participanţi până în prezent.

Sursa: Agerpres

Te-ar putea interesa și: