Update. Șoferii care nu vor mai avea gratuitate la parcare. S-a votat oficial. Decizie de la Primăria Capitalei
SURSĂ FOTO: Facebook/PMB - Ciprian Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, nu susține menținerea gratuității pentru parcarea mașinilor electrice și propune eliminarea tuturor facilităților în zona centrală. Edilul spune că măsura actuală creează aglomerație și inechități, în timp ce USR cere păstrarea beneficiilor pentru șoferi.
Update 16:03 Parcare gratuită pentru mașinile electrice în București până în 2027, dar nu și pentru jurnaliști și mașini hibride
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a decis menținerea parcării gratuite pentru mașinile electrice pe locurile administrate de Primăria Capitalei până la finalul anului 2027. Măsura a fost adoptată în urma unui amendament depus de USR și REPER, votat cu 38 de voturi pentru, 4 abțineri și 3 împotrivă.
Proiectul în ansamblu a fost aprobat cu 42 de voturi pentru și o abținere. Documentul nu include însă și mașinile hibride, care nu vor beneficia de această facilitate.
În aceeași ședință, CGMB a aprobat eliminarea parcărilor gratuite pentru mașinile jurnaliștilor, decizia fiind adoptată cu 46 de voturi favorabile.
Știrea inițială:
Șoferii care nu vor mai avea gratuitate la parcare. Ciprian Ciucu explică de ce nu mai e posibil
Ciprian Ciucu a transmis că nu este de acord cu menținerea gratuității pentru parcarea mașinilor electrice, măsură susținută de consilierii USR din Consiliul General. În opinia sa, toate tipurile de mașini ocupă același spațiu public, iar facilitățile acordate vehiculelor electrice contribuie la supraaglomerarea orașului.
Edilul a explicat că există în prezent aproximativ 90.000 de gratuități pentru doar 45.000 de locuri de parcare, situație pe care o consideră dezechilibrată. El a arătat că această politică permite unor șoferi să ocupe locurile fără limită de timp, ceea ce reduce rotația și afectează activitatea economică din zonele centrale.
„Văd că mi se dau dau lecţii de ecologie urbană de către unii care confundă politicile de mediu cu cele de mobilitate. OK, primesc lecţii, nu am nicio problemă, dar mai înainte aş vrea să vă argumentez de ce am luat decizia de a propune eliminarea tuturor gratuităţilor acordate parcărilor, inclusiv pentru electrice în zona centrală, acolo unde PMB are parcări. În primul rând, pentru că astăzi serviciul public de parcări nu îşi mai justifică existenţa: există cca. 90.000 de gratuităţi pentru cca. 45.000 de locuri de parcare. E doar absurd”, a transmis primarul general.
În același timp, Ciprian Ciucu a subliniat că taxa de parcare reprezintă una dintre puținele surse directe de venit pentru administrația locală, iar întreținerea parcajelor implică costuri constante, precum marcaje și control.
Primarul a mai arătat că o astfel de gratuitate transmite ideea că mașina este soluția principală pentru mobilitate, în timp ce în marile orașe europene accentul este pus pe transportul public și alte alternative.
„Dacă vreţi primari care să „vă cumpere” cu gratuităţi populiste, aţi votat greşit. Dacă vreţi un primar care să ia decizii nepopulare, dar care să facă ceea ce este corect pe termen lung, mergeţi pe mâna mea”, a mai transmis el.

Primarul general susține că facilitățile pentru electrice avantajează o categorie restrânsă și blochează locurile de parcare
Un alt argument invocat de edil vizează inechitatea socială. Acesta a explicat că proprietarii de mașini electrice sunt, în general, persoane cu venituri mai mari, iar menținerea gratuității ar însemna ca restul populației să suporte indirect costurile.
În plus, Ciucu a menționat că parcarea în București este deja relativ accesibilă, cu un cost de aproximativ 16,5 lei pe zi pentru cei care își fac abonament.
Primarul a mai precizat că veniturile din parcări sunt necesare pentru investiții, inclusiv pentru construirea de parcări subterane, proiecte aflate în analiză în prezent.
„Oricum parcarea este foarte ieftină în Bucureşti: cca. 16,5 lei pe zi, dacă îţi faci abonament. Nu cred eu că cei care îşi cumpără electrice îşi bazează decizia în această gratuitate. Au alte motive, inclusiv nobile şi au respectul meu. Apropo, de când am reintrodus controalele, au crescut încasările semnificativ. Dar nu suficient, pentru că sunt prea multe maşini care beneficiază de gratuităţi. Avem nevoie de bani pentru parcări subterane. Acum le analizăm pe cele din PIDU, să vedem cu care începem”, a menţionat Ciucu.
USR cere menținerea facilităților și avertizează asupra unei decizii bruște
De cealaltă parte, USR București a solicitat menținerea facilităților pentru mașinile electrice și a anunțat că va depune un amendament în acest sens.
Președintele filialei, Vlad Voiculescu, a transmis că eliminarea bruscă a acestor beneficii ar crea incertitudine și ar afecta încrederea în politicile publice. El a explicat că tendința europeană este de eliminare graduală a acestor facilități, nu de retragere rapidă, fără o strategie clară de tranziție.
Totodată, acesta a atras atenția că infrastructura alternativă nu este suficient dezvoltată pentru a susține o astfel de schimbare.
„Nu poţi elimina brusc avantajele acordate posesorilor de vehicule electrice, mai ales când tendinţa europeană este de eliminare graduală, nu de retragere abruptă, fără o strategie de tranziţie şi înainte ca infrastructura alternativă să fie pregătită. Bucureştiul are nevoie de consecvenţă şi de politici publice predictibile. În plus, înregistrarea anuală a acestor măsuri tocmai a fost reînnoită pentru mii de posesori de vehicule electrice. Renunţarea la ele după doar câteva luni ar crea incertitudine şi ar afecta încrederea în politicile publice ale Capitalei”, a declarat Vlad Voiculescu, preşedintele USR Bucureşti.
Proiectul urmează să fie dezbătut în Consiliul General al Municipiului București
Propunerea privind eliminarea parcării gratuite pentru vehiculele electrice și hibride se află pe ordinea de zi a Consiliul General al Municipiului București și ar urma să intre în vigoare de la 1 mai.
Raportul de specialitate arată că măsura de gratuitate a fost introdusă inițial ca stimulent pentru mobilitatea sustenabilă, însă creșterea numărului de vehicule înregistrate a dus la depășirea capacității locurilor de parcare administrate de Compania Parking.
Pe aceeași ordine de zi se află și alte proiecte, precum reorganizarea aparatului de specialitate al primarului general, înființarea unor noi instituții publice, eliminarea facilităților pentru jurnaliști, digitalizarea verificării permiselor de parcare pentru persoane cu dizabilități și proiecte de infrastructură, inclusiv consolidarea Pasajului Victoriei.
De asemenea, administrația Capitalei analizează introducerea unor zone cu emisii reduse, ca parte a unor proiecte-pilot pentru îmbunătățirea calității aerului în oraș.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





