Şofer teribilist pe Autostrada A1: depăşiri în viteză cu un copil în braţe. Ce reacţie a avut când a fost filmat
Aglomerație pe autostradă / SURSA FOTO: Dreamstime
Un şofer teribilist a fost surprins în trafic, pe Autostrada A1, în timp ce mergea cu viteză şi depăşea mai multe maşini şi chiar un camion, în tot acest timp ţinând un copil mic în braţe!
Pericol uriaş pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, unde un şofer inconştient a fost filmat de un alt participant la trafic în timp ce conducea tinându-şi copilul în braţe.
Depăşiri în viteză pe autostradă cu un copil în braţe şi altul pe banchetă, neasigurat
Mai mult, pe bancheta din spate mai este un alt copil mic, care nu stă într-un scaun special sau măcar cu centura de siguranţă fixată.
Şoferul teribilist a făcut mai multe depăşiri în viteză cu copilul în braţe, una dintre ele chiar pe lângă un camion, în timp ce al doilea copil se chinuia să-şi menţină echilibrul pe bancheta din spate.
El a fost filmat de un alt participant la trafic, însă nu a părut să-i pese că îi pune în pericol pe ceilalţi şoferi şi mai ales pe minorii din propria maşină. Bărbatul şi-a exprimat indignarea că este filmat şi i-a transmis celui ce l-a surprins, prin semne, să-şi vadă de treaba lui.
“Ce faci, mă, tu? Deșteptule! Uite, pe autostradă!”, strigă cel care a realizat filmarea.
Totul s-a petrecut pe Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, la mai puţin de 10 km de ieşirea din Capitală, relatează Digi24.
Precizările unui specialist în condus defensiv
“Este extrem de periculos. În momentul unui accident, chiar ușor, airbagul iese din volan cu 300 de kilometri pe oră, ceea ce înseamnă că acel copil va fi lovit foarte puternic, ca și când l-am lovi cu o minge de baschet sau cu un pepene.
În imagini se vede că pe bancheta din spate mai este un copil care, de asemenea, nu e într-un scaun special și nici nu are centura de siguranță pusă. Cei din spate sunt puși în situația de a se rostogoli prin mașină și a se lovi de tot ce e în jur”, spune Emil Gătej, specialist în condus defensiv, pentru postul de televiziune. potrivit digi24.ro.
Sursă foto: Dreamstime
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





