Şoc total în PNL! Un şef de instituţie, pe mâna oamenilor legii. Acuzaţii extrem de grave
Este şoc total în PNL, partidul care conduce coaliţia de guvernare în România0! Un şef de instituţie ajunge pe mâna oamenilor legii. Sunt acuzaţii extrem de grave la adresa acestuia.
Este şoc total în PNL, partidul care conduce coaliţia de guvernare în România! Un şef de instituţie ajunge pe mâna oamenilor legii. Sunt acuzaţii extrem de grave la adresa acestuia.
Probleme mari pentru un lider PNL
Probleme mari pentru un lider PNL. Cei de la Agenția Națională de Integritate (ANI) l-au luat în vizor. Este vorba despre Octavian Oprea, președintele interimar de la Autoritatea pentru Digitalizare.
Acesta este investigat de Inspectorii de Integritate ai ANI pentru legături cu fostul său loc de muncă, respectiv IBM România, potrivit unor surse citate de gandul.ro.
Actualul președinte al TNL Sector 6 a precizat faptul că, anterior venirii la Agenția pentru Digitalizare, a lucrat la filiala locală a IBM, de acolo provenind, se pare, și problemele cu sume mari, nejustificate, aflate în conturi.
Acțiunea inspectorilor ANI a început atunci când au fost avertizați de către instituțiile abilitate de relațiile formate între IBM România, Kapsh România, partenerul oficial IBM, și Octavian Oprea.
Oprea este acuzat că ar fi format și dirijat, practic, un consorțiu de companii în vederea câștigării unei licitații la Agenția pe care o conduce de la începutul acestui an.
Mai mulți funcționari ai Agenției au fost chemați la sediul ANI și interogați despre posibile presiuni ale președintelui interimar Oprea asupra Comisiei de licitație, precum și despre influențe ale lui Oprea în vederea amânării termenelor de depunere a ofertelor. Inspectorii ANI au o altă părere despre reprezentatul Tineretului Liberal.
Octavian Oprea este investigat și pentru relații de familie cu unul dintre patronii firmelor implicate în licitații la ADR, respectiv Nicolae Badea de la Computerland.
Nicolae Badea a fost cunoscut multă vreme ca acţionar majoritar al clubului Dinamo, dar afacerile sale sunt legate mai ales de zona IT, el fiind proprietarul firmei Computerland, înfiinţată în 1991. De asemenea, francizele pentru România ale restaurantelor Pizza Hut, Hard Rock Café şi KFC, extinse în ultimii ani în toată ţara.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



