Situație fără precedent în ziua alegerilor! Cum votează românii la Prezidențiale în 2019

Situație fără precedent în ziua alegerilor! Cum votează românii la Prezidențiale în 2019
Publicat de Iulian Luca la 10 noiembrie 2019, 20:07

Românii votează masiv pentru Alegerile Prezidențiale din acest an și în mare măsură nu au fost înregistrate probleme. Lucrurile stau bine și în ceea ce privește cozile pentru exercitarea dreptului la vot.

În cea mai mare comunitate de români din Europa, în Italia, peste 85 de mii au votat până la ora 14:00. Situația este una foarte bună față de anii precedenți în ceea ce privește cozile pentru exercitarea votului.

Până în prezent nu s-au înregistrat cozi, românii reușind să voteze în mai puțin de un minut în secțiile amenajate în Italia.

În total sunt 142 de secții de votare unde românii pot să voteze până la ora 21:00. În cazul în care se formează cozi, programul se prelungește până la ora 23:59. Votul din diaspora a durat în premieră trei zile, românii putând să voteze în 8,9 și 10 noiembrie.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.