Spitalul Universitar din București se confruntă cu o situație dramatică din cauza creșterii numărului de cazuri de COVID-19. Morga spitalului este plină, iar medicii lucrează la foc continuu. În ultimele 24 de ore, au murit 13 pacienți bolnavi de Covid, internați în acest spital.

Managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, medicul Cătălin Cîrstoiu, a afirmat, vineri, că numărul deceselor provocate de coronavirus este mult mai mare decât anul trecut, ceea ce ”arată gravitatea şi severitatea acestui val în privinţa formelor acute, grave”.

„Suntem un spital care funcţionează în regim hibrid, adică negativ, pozitiv, suspect cu circuite distincte. 50% din pacienţi sunt pozitiv, 50% sunt negativi, adică în cifre concrete peste 350 de pozitivi, peste 350 de negativi. Ieri a fost o zi în care colegii mei de la cardiologie au asigurat tratamentul acut al infarctelor miocardice, au fost ieri 12 admisii, atât pozitiv, cât şi negativ. Noi am încercat să asigurăm un tratament egal tuturor acestor pacienţi în perioada acesta”, a afirmat Cîrstoiu, potrivit News.ro.

Numărul deceselor de COVID este mai mare decât anul trecut

„În anul 2020 erau, în octombrie, 193 de pacienţi decedaţi din care 21 pozitivi, astăzi vorbim, de la 1 octombrie 2021 – 29 octombrie, 284 de pacienţi pozitivi decedaţi COVID. Asta arată gravitatea şi severitatea acestui val în privinţa formelor acute, a formelor grave.

E necesar ca oamenii să înţeleagă să vină cât mai repede la spital de la debutul simptomatologiei, să nu mai folosească automedicaţie, iar testele să fie raportate atunci când sunt pozitive”, a menţionat managerul Spitalului Universitar

Pacienţii ajunşi la ATI şi care au murit erau nevaccinaţi

„În privinţa pacienţilor care au ajuns în Terapie Intensivă şi care sunt decedaţi sunt toţi nevaccinaţi. În rest, sunt şi pacienţi vaccinaţi cu două doze, care au ajuns în Terapie Intensivă, dar cu forme medii. Nu au ajuns într-o formă severă. E o boală complicată, e boală care nu e numai o boală respiratorie, e mai mult decât atât”, a explicat Cătălin Cîrstoiu.

Medicul a mai fost întrebat şi despre siguranţa la incendiu la Spitalul Universitar.

„Din punct de vedere al siguranţei la incendiu, în general, clădirea are o problemă şi asta o recunoaştem public, e o clădire cu un aspect particular, un aspect care necesită anumite adaptări majore pentru a îndeplini partea de siguranţă la incendiu. Sunt corpuri de clădire care sunt pornite în funcţiune pe un timp destul de lung, primul corp e din 2000 dat în funcţiune. Acolo sunt necesare reabilitări majore şi el e folosit pentru tratamentul pacienţilor negativi. Sper ca proiectul nostru de viitor de infrastructură să rezolve problema asta”, a transmis Cătălin Cîrstoiu.