Revoltă în spitale! Un manager celebru face scandal. Controversa deceselor COVID ia amploare

Revoltă în spitale! Un manager celebru face scandal. Controversa deceselor COVID ia amploare
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 24 aprilie 2021, 18:35
Din cuprinsul articolului

Un nou scandal imens în spitale din cauza numărului de decese provocate de către COVID-19. Este o adevărată revoltă. Managerul Spitalului Universitar din Bucureşti, Cătălin Cârstoiu, sare la gâtul celor de la DSP. Spune că medicii sunt singurii care trebuie să stabilească cauzele deceselor.

Este din nou scandal în sistemul medical din cauza deceselor cauzate de către COVID-19. Şeful de la Spitalul Universitar din Bucureşti, Cătălin Cârstoiu, spune că, după scandalul deceselor COVID lansat de Vlad Voiculescu, a sunat și la INSP și la DSP.

Cătălin Cârstoiu se revoltă

Acesta se revoltă din cauza DSP-urilor. ”Mi-au spus că «Vouă nu vi s-a invalidat niciun caz, voi nu aveți diferențe». Dar cum am ajuns noi, ca medici, să nu mai avem niciun cuvânt la certificarea decesului? Prin lege, cauza morții este stabilită de medicul curant și de medicul legist. E de discutat cum s-a stabilit ca DSP să aibă ultimul cuvânt”, a spus managerul, conform libertatea.ro.

Cătălin Cârstoiu nu se opreşte aici. ”Am încercat să înțeleg sistemul, am stat lângă oamenii de la noi din spital, când raportau decesele la tabletă”. Acesta mai spune că fostul ministru nu a înțeles sistemul.

Dar, pe de altă parte, Cîrstoiu însuși e nedumerit de felul în care se numără decesele COVID în România. Reacția lui este doar una dintre cele înregistrate în ultimele zile.

Peste 7.000 de morți COVID peste cifra oficială, susține un om din minister. În momentul demiterii lui Vlad Voiculescu, spitalele COVID raportaseră în alerte. MS aproximativ 33.000 de decese COVID, cu peste 7000 de morţi în plus faţă de cifra oficială, comunicată către populație din cealaltă platformă, Corona.

Cel puţin 20 de oameni numai din MS ştiau despre discrepanţele semnificative dintre platformele Ministerului Sănătăţii privind decesele COVID. Dar ei nu sunt singurii cu acces la platforme. INSP și DSP le văd, de asemenea.

Mai mulți oameni care au acces la platforme au sesizat discrepanțe, mici sau mari, în funcţie de accesul fiecăruia. Inclusiv cei din Centrul de Comandă, unde lucrează și medici rezidenți la partea de statistică a platformelor, au remarcat problemele, mai spune sursa citată.

Informații articol
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.