Simona Halep a fost suspendată din cauză că este româncă?

Se pare că doi dintre oamenii care au analizat cazul Simonei Halep erau pregătiți să o declare nevinovată pe sportivă, însă și-au schimbat decizia când au aflat că este româncă.

Ipoteza a fost lansată de presa americană. Se pare că informația respectivă a fost oferită de oameni din echipa jucătoarei de tenis. Acest detaliu va fi prezentat mai departe, ca parte a apărării ei.

„Am luat legătura cu un membru al echipei Halep săptămâna trecută. Ca parte a apărării sale, aceasta va susține că doi dintre membrii tribunalului ar fi fost, se pare, pregătiți să o exonereze pe sportivă pe baza faptelor și a forței probelor.

Apoi au descoperit identitatea lui Halep și și-au schimbat efectiv votul, transformând-o în vinovat. Dacă este adevărat, acest lucru este, evident, profund îngrijorător și ar reprezenta o adevărată corupție.

Dar acest lucru forțează bunul simț, dacă nu chiar credulitatea. Există probleme de integritate aici. Există probleme de responsabilitate.

Acești doctori și profesori își vor risca reputația din cauza unei răzbunări împotriva unui jucător de tenis român, de 31 de ani, apreciat și fără controverse înainte de acest episod”, scrie în articolul publicat de Sports Illustrated.

Simona Halep are dreptul să facă apel la TAS

Simona Halep nu renunță la tenis. Este cea mai proastă veste pentru ITIA și nu numai. Toți cei care s-au bucurat de măsura suspendării jucătoarei noastre, au acum motive de îngrijorare.

Asta pentru că acum s-a aflat care este marele plan al campioanei. Ea i-a dat un mesaj unui jurnalist american. Totul s-a petrecut în clipa în care Simona Halep a aflat verdictul de suspendare de 4 ani. Jon Wertheim a prezentat acum conținutul mesajului primit.

Simona Halep i-a trimis un mesaj jurnalistului american Jon Wertheim. S-a întâmplat pe 12 septembrie. Aceasta a fost ziua în care Agenția Internațională de Integritate în Tenis a anunțat verdictul în cazul de dopaj.

Jucătoarea noastră a primit o suspendare de patru ani din orice activitate sportivă. Ea a fost depistată pozitiv cu Roxadustat la US Open 2022.

Imediat, ea i-a trimis un mesaj jurnalistului de la Sports Illustrated. Jon Wertheim a făcut totul public. Jurnalistul așteaptă, la rândul lui, verdictul Tribunalului de Arbitraj Sportiv.

„Halep are dreptul să facă apel la TAS și își va exercita acest drept. De-a lungul istoriei, TAS a mai tăiat din pedepsele impuse jucătorilor de tenis, dar are dreptul să mărească pedeapsa în baza dovezilor.

Va fi interesant de văzut dacă ITIA va juca dur și va reitera recomandarea pentru o suspendare de șase ani”, a scris acesta.