Francezul Maxence Broville, suspendat provizoriu din tenis

Încă o suspendare în tenis! La o săptămână după ce Simona Halep a primit o pedeapsă de patru ani, un alt jucător profesionist este suspendat provizoriu.

Este vorba despre francezul Maxence Broville (24 de ani, 746 ATP). ITIA a anunțat suspendarea provizorie a acestuia, aflat în așteptarea examinării integrale a acuzațiilor de încălcare a Programului Anticorupție (TACP).

Maxence Broville
SURSA FOTO: Instagram, Maxence Broville

Agenția a anunțat pe site-ul oficial că din 20 iunie 2023, jucătorului i-a fost interzis să concureze sau să participe la orice evenimente de tenis organizate de organele de conducere ale sportului.

Potrivit sursei citate, „există probabilitatea să fi comis o infracțiune majoră și, în absența unei suspendări provizorii, integritatea tenisului ar fi subminată”.

Mai mult, prejudiciul rezultat din absența unei suspendări provizorii depășește gravitatea suspendării provizorii, transmite ITIA.

ITIA bagă spaima în jucătorii de tenis

Se pare că ITIA a băgat spaima în jucătorii de tenis. Un alt francez, Alexis Musialek (39 de ani) a fost suspendat pe viață din sportul alb. Acesta este acuzat că ar fi manipulat rezultatele mai multor meciuri, pentru care a primit bani sau alte beneficii. De asemenea, ar fi corupt și alți colegi din circuitul profesionist.

O altă pedeapsă extrem de aspră a fost cea primită de Simona Halep: 4 ani de suspendare. Românca a fost depistată pozitiv pentru Roxadustat la US Open 2022. De asemenea, s-au identificat nereguli în pașaportul său biologic. Aceasta a a fost audiată în iunie 2023, iar verdictul a venit abia în luna septembrie.

Simona Halep riscă o pedeapsă de șase ani

Simona Halep
SURSA FOTO: Dreamstime

Simona Halep și decizia de suspendare pe patru ani a împărțit în mai multe tabere lumea tenisului. De data aceasta și-a oferit opinia Richard Ings. El este fostul șef al Programului Antidoping al ATP și CEO al Autorității Sportive Anti-Doping Australiene din 2005 și 2010.

Ings a analizat întregul rechizitoriu dat publicității de ITIA. Ulterior, a anunțat că sportiva se poate considera norocoasă. Fostul șef al programului antidoping din ATP consideră că riscă șase ani deoarece abaterile au fost grave.

Australianul a făcut următoarele declarații într-un podcast:

„Bazându-mă pe decizia detaliată, Halep a fost norocoasă că a primit o suspendare de doar 4 ani. ITIA a cerut 6 ani pentru că au fost două ofense serioase, cea legată de pașaportul biologic fiind cea mai șocantă, că testul pozitiv doar a adăugat la gravitatea ofensei. Faptul că nu a știut este irelevant, pentru că a avut un avantaj fizic incorect față de adversare”, consideră Ings.