Simona Halep este în așteptarea unui verdict în cazul de dopaj. Prin urmare, de nouă luni nu a mai putut fi văzută în echipamentul Nike, însă constănțeanca a rămas în relații bune cu sponsorul ei tehnic.

Simona Halep nu a pierdut sprijinul Nike

După două zile de audieri la tribunalul independent Sport Resolutions din Londra, Simona Halep a revenit în România. În timp ce așteaptă decizia, românca a postat o imagine fabuloasă dintr-un magazin de articole sportive Nike din orașul ei natal, Constanța. În imaginea respectivă se poate vedea că tălpile Simonei Halep au fost imprimate pe podea, alături de cele ale altor campioni, mai exact LeBron James, Michael Jordan, Iannis Hagi și Cristiano Ronaldo.

Sursa: Instagram

Românca a semnat cu Nike în anul 2018, după despărțirea de Adidas.

Înainte de a izbucni scandalul de dopaj, Simona Halep încasa aproximativ 4 milioane de dolari din contractele publicitare, iar Nike era sponsorul său principal. Sportiva încasa 1,7 milioane de dolari de la gigantul american.

Contractul constănțencei cu Nike a fost negociat de Ion Țiriac, managerul său din umbră, după ce nemții de la Adidas au refuzat să îi ofere mai mulți bani.

„Pot spune că era un vis încă de când eram copil, pentru că este vorba de o companie mare. Abia aștept să joc cu noul meu echipament. Sigur că voi fi emoționată, dar e un sentiment bun şi mă bucur că voi face parte din familia lor”, a spus Simona Halep atunci când a semnat cu gigantul american.

Simona Halep riscă 4 ani de suspendare

Simona Halep ar putea primi 4 ani de suspendare după ce apărarea sa a invocat faptul că Halep s-a dopat accidental. Jucătoarea de tenis a fost prinsă dopată în urmă cu 9 luni la US Open. Ea a declarat că a ingerat substanța dopantă din greșeală, dintr-un supliment alimentar.

Simona Halep a fost audiată zilele trecute. Avocații ei au motivat consumul substanței interzise, Roxadustat drept „un dopaj accidental ca forma neintenționată în care o substanță interzisă, Roxadustat, a contaminat un supliment nutritiv ingerat de Simona Halep”.

Argumentele avocaților Simonei Halep nu au ținut în fața celor de la ITIA. Aceștia susțin că Simona Halep este în totalitate responsabilă pentru că a luat suplimente nutritive.