Siegfried Mureşan anunţă momentul-cheie: ce va prezenta marţi şi când depune lista miniştrilor
Sursă: Inquam Photos / Octav Ganea
Premierul desemnat Siegfried Mureşan a declarat că elementele principale ale programului de guvernare vor fi prezentate cel mai probabil marţi, după care vor începe discuţiile cu partidele parlamentare. El a precizat că intenţionează să depună la Parlament, până la sfârşitul acestei săptămâni, atât programul de guvernare, cât şi lista miniştrilor.
Siegfried Mureşan a dezvăluit planul pentru această săptămână
Siegfried Mureşan a afirmat, luni, la RFI România, că îşi doreşte ca procesul de formare a viitorului guvern să fie unul transparent. Potrivit acestuia, Partidul Naţional Liberal, USR şi UDMR au convenit să înceapă lucrul la programul de guvernare.
Premierul desemnat a precizat că există deja o serie de idei principale conturate încă din primăvară, însă acestea trebuie actualizate în funcţie de situaţia actuală. El a indicat că, la momentul în care cele trei formaţiuni au propus desemnarea sa, printre priorităţi se aflau închiderea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi finalizarea programului european de apărare SAFE.
„Ne-am pus de acord cu Partidul Naţional Liberal, USR şi UDMR să începem munca la programul de guvernare. Sigur, avem din cursul primăverii deja idei principale. Ele trebuie actualizate. La momentul la care cele trei partide au propus numirea mea, priorităţile erau închiderea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, finalizarea programului european de apărare SAFE. În momentul de faţă PNRR-ul este închis, dar trebuie finalizat dialogul cu Comisia Europeană, iar SAFE a intrat în etapa de implementare”, a declarat Siegfried Mureşan.
Elementele principale ale programului, prezentate în prima parte a săptămânii
Siegfried Mureşan a anunţat că prezentarea principalelor elemente ale programului de guvernare va avea loc cel mai probabil marţi. Ulterior, pe baza acestor elemente, premierul desemnat intenţionează să înceapă discuţiile cu partidele parlamentare.
El a explicat că primele formaţiuni cu care va purta discuţii vor fi cele care îi acordă sprijin politic. Mureşan a făcut referire şi la situaţia celor doi premieri desemnaţi anterior, subliniind diferenţele pe care le consideră relevante în ceea ce priveşte sprijinul politic de care beneficiază.
„Vom prezenta în prima parte a acestei săptămâni, cel mai probabil mâine, elementele principale ale programului de guvernare. După aceea, pe baza acestor elemente, vom începe dialogul cu partidele parlamentare. Sigur că întâi mergem la partidele care mă susţin, fiindcă deosebirea dintre mine şi primii doi premieri desemnaţi este că eu pornesc cu sprijinul explicit şi transparent al celor trei partide, spre deosebire de primul candidat, care provenea din partea unui partid extraparlamentar şi al doilea, care fusese desemnat împotriva voinţei propriului partid”, a subliniat premierul desemnat.

Premierul desemnat a precizat că discuţiile cu grupurile parlamentare ar urma să aibă loc pe parcursul acestei săptămâni. Potrivit estimării sale, programul de guvernare şi cabinetul de miniştri vor fi depuse la Parlament până la finalul săptămânii, urmând ca audierile să aibă loc la începutul săptămânii viitoare.
Mureşan cere audieri de cel puţin 60 de minute pentru fiecare ministru
Siegfried Mureşan a mai declarat că va solicita conducerii Parlamentului ca audierea fiecărui candidat pentru funcţia de ministru să dureze cel puţin 60 de minute. El a motivat această solicitare prin necesitatea ca audierile să fie serioase şi să ofere candidaţilor posibilitatea de a-şi prezenta pregătirea pentru portofoliile pentru care sunt propuşi.
„Estimarea mea este că în cursul acestei săptămâni vom avea dialog cu grupurile parlamentare şi estimarea mea este că până la finalul acestei săptămâni voi depune programul de guvernare şi cabinetul de miniştri în Parlamentul României şi că la începutul săptămânii viitoare vom avea audierile în Parlament. Voi solicita Parlamentului, voi solicita preşedinţilor celor două Camere ca audierea fiecărui ministru să aibă cel puţin 60 de minute. Doresc ca audierile miniştrilor să fie serioase şi ca miniştrii să aibă şansa să arate parlamentarilor că sunt pregătiţi să ocupe aceste portofolii şi din respect faţă de Parlamentul României, cred că şi parlamentarii trebuie să aibă şansa unui dialog serios cu candidaţii pentru poziţia de ministru şi să aibă şansa să adreseze întrebări”, a declarat Siegfried Mureşan.
Potrivit calendarului prezentat de premierul desemnat, această săptămână este rezervată elaborării şi prezentării elementelor principale ale programului de guvernare, precum şi dialogului cu grupurile parlamentare. Depunerea programului de guvernare şi a listei miniştrilor este estimată până la sfârşitul săptămânii, iar audierile candidaţilor pentru funcţiile de ministru sunt prevăzute pentru începutul săptămânii următoare.
Mă numesc Antonia Hendrik și lucrez la Evenimentul Zilei din anul 2013, în redacția online. Din 2026 am făcut o schimbare importantă pe plan profesional, m-am transferat la capital.ro Pasiunea pentru actualitate și dorința de a fi conectată la evenimentele importante m-au determinat să aleg jurnalismul. În timpul activității mele de redactor online, am abordat tot felul de subiecte. Am scris despre politică națională și internațională, am urmărit teme din educație și social, dar și evenimente sportive, fiind pasionată de sport. Îmi place să documentez atent fiecare subiect și să ofer informații corecte și relevante cititorilor. Consider că jurnalismul presupune nu doar transmiterea știrilor, ci și înțelegerea contextului în care acestea se întâmplă. Experiențele profesionale acumulate la Evenimentul Zilei m-au ajutat să mă adaptez rapid cerințelor unei redacții dinamice și să privesc fiecare articol ca pe o nouă provocare, mai ales pe teme economice.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.