Guvernul liberal acuză șicane din partea adversarilor politici și a decis în cele din urmă adoptarea bugetului pentru 2020 prin asumarea răspunderii în Parlament.

Cel puțin până acum, premierul Orban se arăta nehotărât în această privință, mai ales că adoptarea unui buget prin asumare de răspundere s-ar constitui într-o premieră națională și chiar europeană.

Confirmarea oficială

Însă doilea om din Executiv, Raluca Turcan, a confirmat, marți seară, într-o emisune televizată, că Guvernul îşi va asuma răspunderea pe mai multe proiecte, respectiv Legea bugetului de stat, Legea asigurărilor sociale şi abrogarea OUG 114.

Iar intenţia Guvernului este ca asumarea de răspundere pe aceste legi să aibă loc în Parlament în data de 23 decembrie.

Buget până la final de an

”Calendarul exact va conduce, sper eu, să avem un buget pe anul 2020 până la finalul anului. Săptămâna aceasta facem şedinţă de Guvern, mâine, să angajăm răspunderea, după care vom solicita Parlamentului să convoace Plenul reunit pentru prezentare.

Aşa dorim, luni, pe 23, să prezentăm în Parlament proiectul de buget şi proiectul asigurărilor sociale şi, de asemenea, OUG 114. Practic, ne angajăm răspunderea pe mai multe proiecte de lege”, a declarat, marţi seară, vicepremierul Raluca Turcan, la Realitatea Plus.

Se pot depune amendamente

”Acest demers al PSD este de şicanare şi constituie un argument în plus, la care noi nu doream neapărat să ajungem, şi anume de a angaja răspunderea pe bugetul de stat.

Am decis să mergem pe această variantă, tocmai pentru că s-a dovedit că, în Parlament, există lipsa de responsabilitate şi de angajament a celor din PSD şi din nefericire şi o lipsă de mobilizare la maximum a partidelor care susţin în moentul de faţă Guvernul”, a adăugat Turcan, care a precizat ”nu se sare rolul Parlamentului pentru că se pot depune amendamente”.

Șicanele PSD

”Sper să nu încerce să şicaneze, asta ar fi culmea culmilor, să blocheze adoptarea în termenii legali al bugetului. După ce se prezintă în plen, există trei zile în care Opoziţia poate să depună moţiune.

Dacă ei consideră că noi greşim atât de tare şi soarta românilor este în pericol, se pot mobiliza şi pot depune moţiune de cenzură care poate duce la demiterea acestui Guvern”, a mai spus vicepremierul.