Cum ar arăta Rusia fără Vladimir Putin? Au fost analizate mai multe scenarii pentru sfârșitul liderului de la Kremlin

Așadar, participanții l-au criticat grav pe președintele rus, comparând situația din țara lui cu cea din Germania, în timpul războiului din 1939-1945.

„Putin a adus Putinismul în Rusia, așa cum Hitler a făcut nazismul acceptabil din punct de vedere social în Germania. De aceea Reich-ul Putin ar trebui tratat astăzi ca Reich-ul German din timpul războiului din 1939-1945. Germanii au fost asupriți de Hitler, așa cum rușii sunt asupriți Putin. Dar ambele națiuni le-au permis tiranilor lor să facă acest lucru”, a susținut un cetățean rus care trăiește în străinătate.

De asemenea, un alt participant a spus că, în opinia lui Vladimir Putin, rușii sunt „superiori din punct de vedere etnic față de ucraineni”, potrivit informațiilor transmise de un corespondent al cotidianului german Bild.

„Putin crede că rușii sunt superiori din punct de vedere etnic față de ucraineni, așa că are dreptul să le ia casele ucrainenilor și să le subjuge. Rusia trebuie să fie deputinizată cât mai curând posibil”, a spus acesta.

Participanții consideră că rușii ar putea începe o revoltă

În acest context, participanții la conferință au analizat trei scenarii în care președintele rus și-ar putea pierde puterea. Totuși, ultimul dintre ele este considerat „îngrozitor”, deoarece ar putea rezulta în lupte de stradă.

Conform primului scenariu, Rusia ar putea deveni „o Ucraina mai mare”, în cazul în care regimul lui Putin se prăbușește, iar țara organizează alegeri democratice. Astfel, Rusia va deveni la fel de democratică ca și Ucraina, însă opțiunea este puțin probabilă, notează sursa menționată.

Ar doilea scenariu arată că ar putea avea loc o lovitură de stat în Kremlin, în care generalii de armată și alte forțe de securitate l-ar putea răsturna pe Putin. Noul regim, potrivit participanților la conferință, va alege o politică externă mai puțin agresivă.

„Orice schimbare reprezintă un pas înainte în situația actuală”, notează publicația din Germania.

Al treilea și ultimul scenariu este cel mai negativ. Conform acestuia, rușii ar putea începe o revoltă în masă, iar acest lucru va duce la război civil în Rusia și marea putere se va dezintegra în alte câteva republici.

Participanții la conferință au numit această opțiune „îngrozitoare”, deoarece ar rezulta în lupte de stradă, iar armele nucleare nu pot fi lăsate să cadă în mâinile organizațiilor teroriste.