Legea privind femicidul a fost adoptată cu o majoritate covârșitoare în Senat

Senatul României a votat proiectul de lege care definește femicidul și îl introduce în Codul Penal ca circumstanță agravantă la omorul calificat. Inițiativa este susținută de 273 de parlamentari și prevede pedepse cu închisoarea de la 15 la 25 de ani sau detenție pe viață pentru actele de violență extremă comise asupra femeilor din motive de gen.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat cu 97 de voturi pentru, un vot împotrivă și șapte abțineri. Singurul vot negativ a fost exprimat de senatorul Gheorghe Vela, neafiliat, ales din partea Partidul Oamenilor Tineri.

Textul legislativ definește femicidul ca formă distinctă de violență extremă și îl include în categoria circumstanțelor agravante la omorul calificat. Prin această modificare, faptele vor fi sancționate la fel ca cele mai grave infracțiuni de omor prevăzute de Codul Penal.

Legea face diferența între femicid intim, non-intim și femicid indirect

Actul normativ introduce mai multe forme ale femicidului. Este definit femicidul intim, situația în care o femeie este ucisă de partener sau de un membru al familiei. De asemenea, este reglementat femicidul non-intim, care presupune uciderea unei femei din motive de gen, exploatare sexuală, religie sau ură.

În lege este inclus și femicidul indirect. Acesta se referă la cazurile în care o femeie moare în urma mutilării, a violenței repetate sau ajunge să se sinucidă după ani de abuz. Toate aceste situații vor fi tratate drept circumstanțe agravante, cu pedepse în oglindă față de omorul calificat.

Violența împotriva femeilor
SURSA FOTO: Dreamstime – Violența împotriva femeilor

Legea urmărește recunoașterea gravității acestor crime

Alina Gorghiu, senatoare din partea Partidul Național Liberal, a explicat că societatea este pregătită pentru această schimbare legislativă, în contextul numărului mare de tragedii petrecute. Ea a arătat că problema nu este lipsa legilor, ci aplicarea lor, iar un astfel de pas este necesar pentru corectarea situației.

„Cred că societatea noastră este pregătită să accepte pentru că s-au întâmplat prea mult tragedii pe care le-am ascult sub preș. Femeile nu mor pentru că nu avem legi, mor pentru că nu sunt aplicate cum trebuie puse în aplicare. Societatea trebuie să fie pregătite pentru un pas corect”, spune Alina Gorghiu, senatoare PNL.

Cynthia Păun, senatoare Uniunea Salvați România, a declarat că inițiativa încearcă să oprească un val de crime și că uciderea unei femei din motive de gen trebuie să fie recunoscută ca atare și sancționată clar.

„Încercăm cu o lege să oprim un tsunami de crime. Uciderea unei femei pentru că este femei are nume și are consecințe”, declară și Cynthia Păun, senatoare USR.

Victoria Stoiciu, senatoare Partidul Social Democrat, a subliniat că fără schimbarea normelor sociale prin educație nu poate exista o îmbunătățire reală. Ea a arătat că legea trebuie dublată de măsuri educaționale care să combată normalizarea violenței.

„Nu putem spera la o îmbunătățirea a situației atâta timp cât nu schimbăm prin educație normele sociale care ne spun că dacă nu te bate nu te iubește sau că bătaia e ruptă din rai”, a spus Victoria Stoiciu, senatoare PSD.

Sunt introduse măsuri pentru protecția copiilor și prevederi educaționale

Proiectul de lege prevede obligația autorităților de a lua măsuri imediate pentru protejarea copiilor rămași orfani în urma unor astfel de crime. În plus, în unitățile de învățământ ar urma să fie introduse cursuri despre etica relațiilor non-violente, nediscriminare și egalitate de gen.

Pedepsele vor fi majorate în situațiile în care actele de violență au loc în prezența minorilor. Aceste prevederi sunt incluse pentru a reflecta gravitatea suplimentară a faptelor comise în astfel de contexte.

Potrivit datelor prezentate, din 2015 și până în prezent, peste 500 de femei din România au fost ucise de membri ai familiei. Organizația Națiunilor Unite definește femicidul ca uciderea femeilor din motive legate de gen.

Mai multe state europene, precum Belgia, Croația, Cipru sau Turcia, recunosc deja femicidul în legislația națională. În Italia, această infracțiune este sancționată cu închisoare pe viață. După adoptarea în Senat, proiectul de lege urmează să fie dezbătut în Camera Deputaților.