Președintele Turciei Recep Tayyip Erdogan a declarat că va începe „diplomația telefonică” cu Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, în încercarea de a pune capăt războiului din Ucraina, izbucnit ca urmare a invaziei rusești din februarie anul acesta.

„Putin este mult mai blând”

Potrivit Kommersant, Recep Tayyip Erdogan a spus despre președintele rus că este mult mai blând și deschis la negocieri decât era în trecut.

„Am văzut că domnul Putin este mult mai blând și mai deschis la negocieri decât în ​​trecut. Vom vedea la ce poate duce acest lucru în cursul diplomației telefonice, pe care o vom desfășura în zilele următoare, după ce i-am ascultat pe ambii lideri”, a declarat acesta. A mai spus de asemenea că și Volodimir Zelenski este „pentru depășirea acestei probleme”.

Dimitri Pesko, secretarul de presă al liderului de la Kremlin, a declarat că Vladmir Putin a fost „de la bun început” dispus să negocieze și că a încercat să inițieze negocierile cu NATO și cu Statele Unite ale Americii, înainte de invazia din Ucraina. „Probabil s-a schimbat doar poziția părții ucrainene, care în acest timp a codificat subiectul necontinuării negocierilor cu Federația Rusă”, a spus Peskov.

Vrea să medieze conflictul dintre Rusia și Ucraina

Pe 19 octombrie, președintele turc a avut o convorbire telefonică cu Volodimir Zelenski, în care a ținut să îi reamintească de importanța unei soluții diplomatice și și-a arătat dorința de a contribui la încetarea războiului. Această discuție a venit după ce pe data de 30 septembrie, liderul de la Kiev a declarat că nu este dispus să negocieze cu Rusia atâta timp cât Vladimir Putin este președinte.

După începerea războiului dintre Rusia și Ucraina, Erdogan a încercat activ să medieze conflictul dintre cele două părți. Cu contribuția Turciei, s-a încheiat un „acord cu cereale”, a cărui ceremonie de semnare a avut loc la Istanbul.

Recep Tayyip Erdogan a vorbit despre crearea unui hub de gaze în Turcia, în cadrul summitului de la Astana, Kazahstan. După avarierea gazoductelor Nord Stream 1 și Nord Stream 2, s-a discutat despre furnizarea gaze rusești pe întreg continentul printr-un nou nod de gaze, care ar urma să se construiască în Turcia.