Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și-a anulat deplasarea programată la Iași de Ziua Unirii Principatelor din cauza unei răceli. Răceala a fost folosită și în trecut de Liviu Dragnea, atunci când a refuzat să participe la un eveniment dedicat Zilei Naționale a României. Informația în ceea ce îl privește pe Ciolacu a fost susținută de surse politice pentru știripesurse.

„Din motive obiective dl presedinte interimar al PSD, Marcel Ciolacu, nu poate sa participe la acțiunile organizate astazi, 24 ian, la Iași”, a transmis vineri dimineata biroul de presă a PSD. Surse politice spun că președintele Camerei Deputatilor este răcit de câteva zile. De altfel, Marcel Ciolacu a lipsit, din același motiv, și de la Conferința de alegeri a PSD Prahova care a avut loc joi dupa-amiaza.

În programul său, acesta avea trecut de la ora 13.00 participarea la manifestările dedicate sărbătoririi a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române din 1859, în Piața Unirii din Iași. Apoi, Marcel Ciolacu ar trebi să efectueze o vizită la Palatul Mitropolitan, la invitația IPS Teofan și să participe la slujba și depunerea de coroane de flori la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza la mănăstirea Trei Ierarhi. Spre dupa-amiaza, presedintele Camerei Deputatilor avea in program participarea la manifestarea „Vrerea Nației Române” organizata de CJ Iași.

Dragnea a refuzat în mod repetat

Răceala a fost motivul invocat de Liviu Dragnea, în urmă cu doi ani, tot cu ocazia unui eveniment important. Oficial, s-a spus atunci că liderul PSD era răcit, însă mai multe voci au susținut că acesta ar fi evitat contactul cu electoratul nemulțumit de acțiunile întreprinse în acea perioadă de șeful PSD. Dragnea a refuzat să participe la evenimentele dedicate Zilei Nationale a Romaniei, dupa ce medicul i-ar fi recomandat sa nu stea atatea ore la temperaturi scazute.

Liviu Dragnea nu a apărut public nici cu un an în urmă la parada dedicata zilei de 1 Decembrie.